• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
18 decembrie 2025 În Actual, Important, Justiție

Ministrul Justiției: În prezent, constatăm progrese semnificative în combaterea flagelului corupției

justitie

Vladislav Cojuhari, ministrul Justiției, spune că, „în ultimii ani, sistemul de justiție a trecut prin mai multe schimbări. Toate au avut un singur scop – să facă lupta anticorupție mai eficientă și să întărească instituțiile statului”.

„În prezent, constatăm progrese semnificative în combaterea flagelului corupției. Instituțiile statului au reușit să facă față unor ingerințe externe fără precedent, s-a dublat numărul dosarelor care ajung în instanță și pentru prima dată avem condamnări ale funcționarilor publici de nivel înalt. Scopul nostru este ca instituțiile să funcționeze, iar noi, la rândul nostru, le vom susține și încuraja în acest demers”, a declarat el.

De asemenea, ministrul a menționat că, două săptămâni în urmă, a fost format un grup de lucru permanent, din care fac parte conducătorii instituțiilor de drept, cu scopul de a spori cooperarea instituțională.

„Analizăm cu atenție atât recomandările Comisiei de la Veneția, cât și recomandările formulate de echipa ministerului. Ulterior, vom veni cu un set de măsuri necesare pentru modificarea cadrului normativ. Toate acestea se rezumă la obiectivul fundamental – eficiența instituțiilor în lupta cu fenomenul corupției” – a subliniat Vladislav Cojuhari.

Articolul precedentNoi reguli pentru controlul de stat în domeniul relațiilor de muncă și al securității în muncă
Articolul următorMoțiune simplă în Parlament pe fondul crizei agricole: opoziția acuză lipsa de acțiune a Ministerului Agriculturii

Postari relevante:

  • parlament
    Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 5 noiembrie
  • pilipeczkaya
    PSRM cere Guvernului să verifice de urgență modul de organizare a procesului de acordare a compensațiilor, după tragedia de la Soroca

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.178)
  • Bloguri (412)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (888)
  • Important (11.936)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.526)
  • Social (1.855)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 5 noiembrie 4 noiembrie 2026
  • PSRM cere Guvernului să verifice de urgență modul de organizare a procesului de acordare a compensațiilor, după tragedia de la Soroca 4 noiembrie 2026
  • Audieri la Parlament privind atacurile cibernetice asupra sistemelor informaționale de stat 4 noiembrie 2026
  • CEC a aprobat mai multe hotărâri privind organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie 2026 4 noiembrie 2026
  • Igor Grosu: Moldova a înregistrat progrese pe toate cele 33 de capitole de negocieri 4 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 5 noiembrie 4 noiembrie 2026
  • PSRM cere Guvernului să verifice de urgență modul de organizare a procesului de acordare a compensațiilor, după tragedia de la Soroca 4 noiembrie 2026
  • Audieri la Parlament privind atacurile cibernetice asupra sistemelor informaționale de stat 4 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4752)
    • noiembrie (75)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate