• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
29 decembrie 2025 În Actual, Important, Social

Guvernul a aprobat semnarea unui acord de grant pentru eficiența energetică a IMM-urilor

20251229-1ES_4901

Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Acordului de grant dintre Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în vederea implementării proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”.

Proiectul este coordonat de GIZ Moldova și cofinanțat de Biroul de Cooperare al Elveției (SDC) și are ca obiectiv sprijinirea întreprinderilor micro, mici și mijlocii (IMM) în reducerea consumului de energie, diminuarea costurilor operaționale și creșterea competitivității pe termen lung, în contextul provocărilor energetice actuale.

Prin acest program, IMM-urile vor beneficia de sprijin financiar nerambursabil pentru investiții în tehnologii eficiente energetic, modernizarea sau înlocuirea echipamentelor existente, precum și implementarea soluțiilor de energie regenerabilă. Suportul financiar va fi completat de asistență tehnică, inclusiv audituri energetice și recomandări personalizate pentru eficientizarea consumului de energie.

Valoarea grantului oferit de GIZ este de 1,85 milioane de euro, iar bugetul total al proiectului se ridică la 3,68 milioane de euro, diferența fiind asigurată prin cofinanțarea antreprenorilor. Cel puțin 24 de IMM-uri vor beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 1,5 milioane de lei per întreprindere.

Implementarea proiectului va contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor, la creșterea productivității și la consolidarea rezilienței economice a companiilor participante. Totodată, sunt anticipate beneficii indirecte, precum stimularea investițiilor private, dezvoltarea pieței pentru tehnologii eficiente energetic și reducerea presiunii asupra infrastructurii energetice naționale.

Acordul va fi semnat de directorul IP ODA, Vadim Codreanu. Perioada de implementare a proiectului  este până la 30 septembrie 2026.

Prin această inițiativă, Guvernul își reconfirmă  eforturile de dezvoltare a unei economii reziliente la criză promovarea eficienței energetice și consolidarea competitivității economiei naționale.

Articolul precedentPSRM propune majorarea alocației unice la nașterea copilului până la 50.000 de lei
Articolul următorModificări la cadrul normativ fiscal și vamal din 1 ianuarie 2026

Postari relevante:

  • filat
    Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate
  • 585884814_122107293501083259_5318590263209059416_n
    Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.479)
  • Bloguri (332)
  • Breaking (1.336)
  • Economie (423)
  • Geopolitică (427)
  • Important (7.190)
  • Internațional (147)
  • Justiție (175)
  • Politică (3.789)
  • Social (733)
  • Uncategorized @ro (17)

Articole recente

  • Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate 31 decembrie 2025
  • Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova 31 decembrie 2025
  • Evoluția parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, discutată cu noii ambasadori ai Germaniei și Chinei 31 decembrie 2025
  • Un curier neoficial al Partidului Politic „Șor” a fost deferit justiției 31 decembrie 2025
  • Ion Ceban: Amendamentele MAN – RESPINSE de majoritatea PAS. Așa și nu au învățat nimic! 30 decembrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Vlad Filat: 2025 a fost un an deloc ușor, plin de provocări, dar pe care îl încheiem cu demnitate 31 decembrie 2025
  • Alexandru Munteanu, în discuții cu veteranii de război din Republica Moldova 31 decembrie 2025
  • Evoluția parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova, discutată cu noii ambasadori ai Germaniei și Chinei 31 decembrie 2025

Arhiva

  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate