Cornel Ciurea

După fatidica, pentru PDM, zi de 8 iunie, democrații au suferit trei lovituri magistrale – au fost scoși de la guvernare, au rămas fără lider – Plahotniuc plecând peste hotare, și au rămas fără strategie de opoziție în urma revizuirii de către judecătorii Curții Constituționale a propriilor decizii. În aceste condiții, liderii PDM au lansat discuții despre reformarea partidului și au anunțat organizarea Congresului la sfârșitul lunii iulie, în cadrul căruia se aștepta alegerea în această funcție a fostului Premier, Pavel Filip.

Totuși, amânarea ulterioară a Congresului pentru 7 septembrie și relansarea jocurilor interne în partid, care au condus la scoaterea lui Pavel Filip din conducerea fracțiunii parlamentare, fragilizarea poziției lui în interiorul partidului, prin înlăturarea consilierilor lui din Parlament, au coincis cu startul unei vânători de deputați PDM din partea unor forțe politice obscure. Vânătoare care, deocamdată, a eșuat, după cum ne spun liderii democraților.

Astfel, PDM este astăzi asaltat din diverse părți și îi vine greu să identifice cadența unui autentic partid de opoziție. E un partid preocupat să-și rezolve propriile probleme, să-și justifice pretinsele erori, să-și rugume eșecurile mărturisite în semi-voce. Din această cauză critica făcută guvernării, deseori justificată și la subiect, rămâne fără efect și se pierde ca norul în zare. Defăimarea ridicării impozitelor, desființării unor programe sociale sau intimidării instituțiilor statului sună deocamdată mult mai credibil din partea unor ocazionali bloggeri enervați de poticnelile noii guvernări decât din gura liderilor PDM. Lideri care, încă, nu au reușit să schimbe dichiseala parfumată de guvernant pe salopeta mai urât mirositoare a propagandistului din opoziție.

Totuși, aceste impresii de suprafață nu pot reda colcăiala internă din PDM, care, în anumite situații, riscă să ajungă la punctul de fierbere. S-o recunoaștem, PDM a fost întotdeauna un partid al unor grupuri de interese, reunite în jurul celui care a reușit să-i țină grămadă – Vlad Plahotniuc. Azi, aceste grupuri, rămase slobode, au început să se miște mai activ, căutând noi limanuri pentru afacerile lor. Ei vor securitate și vor o perspectivă clară pentru viitorul afacerilor lor. Deși aceste pretenții sunt legitime, atâta timp cât nu poartă pecetea ilegalităților din trecut, există înțelegerea că nu toți vor supraviețui acestor grele încercări. Din această cauză, unitatea PDM este astăzi pusă serios la încercare.

Dintr-un partid ierarhizat, cu un proces pus la lua punct de luare a deciziilor de sus în jos, cu un lider de un autoritarism moderat, dar căruia nimeni nu risca să-i întoarcă vorba, PDM astăzi apare sub forma unui compozit de grupuri cu interese potențial divergente care încearcă cu orice preț să-și păstreze unitatea. Deși au anunțat venirea „oamenilor noi”, grupurile din PDM rămân în continuare ghidate de eșalonul suprem al partidului, neatins sub nici o formă de mânia „justițiară” a noii guvernări. E adevărat că, în absența lui Plahotniuc, acești lideri au redescoperit savoarea discuției și au lansat un proces crâncen de negocieri interne cu scopul de a-și asigura poziții de control în ierarhia internă. Această nouă acomodare politică comportă riscuri mari pentru că orice nemulțumire a vreunui grup poate atrage ieșirea lui din aliniament și părăsirea partidului.

Cartografierea acestor grupuri de interese rămâne o sarcină de viitor. Devine, însă, clar că viitorul PDM va depinde în mare măsură de capacitatea acestor lideri de a-și echilibra interesele prin negocieri prelungite în cadrul partidului de opoziție PDM. Și aici trebuie să insistăm asupra noului rol al PDM. Devenit partid de opoziție, el nu mai poate livra beneficii tangibile clientelei sale în măsura în care o făcea anterior. Prin urmare, liderii PDM urmează să găsească o nouă motivație pentru continuarea carierei lor politice. Am văzut cât de ușor poate renunța un om la mandatul de deputat din cauza pierderii motivării în cazul Otiliei Drăguțanu, care n-a mai găsit nici un stimul de a mai rămâne în politică, după ce PDM a trecut în opoziție. Aceste situații se pot repeta.

Astfel, reforma și supraviețuirea PDM va depinde de doi factori politici cruciali. În primul rând, de păstrarea acelei linii politice din ultima perioadă, dictată de Plahotniuc, care cerea partidului o deschidere către oameni și o restrângere a pornirilor egoiste. Prin lansarea unor proiecte sociale destul de ample, oligarhii din Moldova au dat de înțeles în ultima perioadă că între poftele de înavuțire ale unora și interesele generale dictate de nevoile populației, trebuie să fie găsit un echilibru acceptabil pentru toți. Această tendință a fost oprită brusc de răsturnarea politică din iunie, dar reabilitarea oligarhilor în fața poporului a rămas o sarcină de realizat (un must do, cum spun englezii), mai ales în condițiile în care este greu de crezut că noua puterea va fi în stare să-i condamne pe cale juridică. Aceasta ar trebui să fie noua motivare de a face politică a actualilor lideri PDM.

În al doilea rând, relansarea PDM va depinde de capacitatea celor care s-au aflat mereu în umbra lui Plahotniuc de a găsi în comun o formulă de supraviețuire. Asta înseamnă discuții, negocieri, compromisuri. Viața internă a partidului n-a cunoscut încă asemenea frământări în perioada în care la cârma partidului s-a aflat Plahotniuc. Evocând memorabila expresie a lui Churchill, „lupta buldogilor sub covor”, nu trebuie să arunce partidul în aer, ci să conducă la un nou stil de guvernare a partidului, unul consensual și pașnic, de natură să motiveze sponsorii partidului să-i ofere sprijin.

Ambele provocări par a fi formidabile. Se pare, totuși, că pentru moment PDM nu are altă cale.