• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
2 februarie 2026 În Actual, Important, Social

Oleg Ganuşceac: Prologistic-Com SRL are viziune, are strategie, are o echipă bună şi dorinţa de a se dezvolta continuu

img (6)

Oleg Ganuşceac, administrator al companiei Prologistic-Com SRL, în cadrul unui interviu pentru TRIBUNA, a vorbit despre provocările cu care s-a confruntat compania în 2025, dar și despre obiectivele pentru 2026. 

„Noi abordăm cu realism şi pragmatism provocările cu care se confruntă compania noastră, dar şi obiectivele pe care le avem. Chiar dacă concurenţa pe segmentul de piaţă pe care activăm este destul de mare, vedem în aceasta mai degrabă o oportunitate decât o problemă. Or, aceasta ne ambiţionează să muncim în continuare asiduu. La concret, ne propunem creşterea numărului punctelor fizice de vânzare, dar şi extinderea teritorială. Aceasta ne va permite să încheiem noi parteneriate, să îmbunătăţim indicatorii de performanţă, inclusiv să ne extindem cota de piaţă.

Şi în continuare vom pune accentul pe susţinerea şi promovarea producătorilor autohtoni, care, deseori, sunt impuşi să activeze în condiţii inegale în raport cu importatorii. Această abordare a companiei este şi o expresie a solidarităţii noastre cu agenţii economici locali, cei care sunt de fapt adevăratul motor al dezvoltării economice a ţării”, a declarat el.

Administratorul, cu referire la așteptările pentru 2026, a menționat: „În primul rând, mizăm pe îmbunătăţirea condiţiilor de business în Republica Moldova, inclusiv ca urmare a unei susţineri mai mari acordate de stat producătorilor autohtoni. Aceasta ne va permite să dezvoltăm noi parteneriate sau să le trecem la un nivel mult mai înalt pe cele existente deja, căci producătorii autohtoni sunt grupul ţintă spre care e orientat Prologistic-Com SRL.

De asemenea, mizăm pe impulsionarea proceselor investiţionale, lucru destul de real ca urmare a preconizatei încheieri a războiului din ţara vecină. Creşterea volumului investiţiilor interne şi externe va influenţa benefic întreaga economie naţională, inclusiv şi dezvoltarea segmentului de piaţă pe care activează Prologistic-Com SRL.

O altă aşteptare este legată de ameliorarea situaţiei de pe piaţa forţei de muncă, dar şi de îmbunătăţirea situaţiei ce ţine de consumul intern ca urmare a sporirii capacităţii de cumpărare a populaţiei. Respectivii factori, separat sau împreună, vor avea impact economic benefic şi noi luăm în calcul aceste momente importante pentru dezvoltarea ulterioară a companiei”.

„În general, în ultimii ani, noi am muncit mult în vederea extinderii reţelei pe care o avem, a prezenţei teritoriale, precum şi s-au făcut investiţii serioase în profesionalismul echipei. Iar aceasta ne-a permis să înregistrăm indicatori destul de buni – volumul vânzărilor este în creştere, ne-am mărit cota de piaţă, parteneriatele pe care le avem s-au dezvoltat continuu etc. Rezultatele înregistrate ne motivează să depunem noi eforturi în acest sens şi în 2026. Avem viziune, avem strategie, avem o echipă bună şi dorinţa de a ne dezvolta continuu. Şi eu sunt sigur că vom reuşi să realizăm toate obiectivele stabilite”, a subliniat Oleg Ganuşceac.

Articolul precedentMAN: Incidentul energetic a scos la iveală vulnerabilități grave și lipsa de comunicare a autorităților centrale
Articolul următorNumărul alegătorilor, înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 2 februarie 2026, este de 3 298 894

Postari relevante:

  • NW0A1059_0
    Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională
  • BPR_0429
    Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.855)
  • Bloguri (373)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (735)
  • Important (9.581)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.588)
  • Social (1.306)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026
  • Sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, discutat la București de membrii Comisiei pentru integrare europeană 9 iunie 2026
  • Andrei Năstase: Nu poți salva statul de drept încălcând statul de drept 9 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Daniella Misail-Nichitin: Securitatea frontierelor depinde de tehnologie și cooperare internațională 9 iunie 2026
  • Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare cu senatorii francezi 9 iunie 2026
  • Rulajul burse de energie OPEM a ajuns la 3% din consumul zilnic de energie al Republicii Moldova 9 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2396)
    • iunie (159)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate