• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 aprilie 2026 În Actual, Important, Politică

Conducerea CNA a avut o întrevedere cu raportorul Parlamentului European, Sven Mikser

660511822_1270362215196281_2451022385742311341_n

Centrul Național Anticorupție a găzduit vizita unei delegații a Parlamentul European, condusă de Sven Mikser, raportor pentru Republica Moldova în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET).

Întrevederea a avut ca obiectiv evaluarea progreselor înregistrate în implementarea reformelor anticorupție, esențiale pentru avansarea agendei de integrare europeană. În acest context, conducerea CNA a prezentat măsurile întreprinse pentru prevenirea și combaterea corupției, precum și acțiunile orientate spre recuperarea bunurilor infracționale.

Un subiect distinct al discuțiilor l-a constituit combaterea corupției electorale, fiind evidențiat rolul instituției în investigarea acestor cazuri și în asigurarea integrității proceselor democratice. Totodată, dialogul a subliniat importanța cooperării cu partenerii europeni în procesul de consolidare a statului de drept și de aliniere la standardele Uniunii Europene. Sprijinul acordat de instituțiile europene rămâne esențial pentru susținerea reformelor și pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Vizita reconfirmă angajamentul comun pentru aprofundarea dialogului instituțional și continuarea eforturilor în domeniul prevenirii și combaterii corupției.

Articolul precedentDemers către prim-ministru: Solicită adoptarea unor măsuri menite să limiteze impactul scumpirilor la produsele petroliere asupra prețurilor
Articolul următorCEC a acreditat primii observatori naționali pentru monitorizarea scrutinelor din 17 mai 2026

Postari relevante:

  • stisc
    STISC: Serviciile de încredere, inclusiv cele aferente semnăturii electronice, funcționează în parametri normali
  • FB_IMG_1793527307938
    Ludmila Adamciuc aleasă președintă a PAS Femei

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.107)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (881)
  • Important (11.865)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.466)
  • Social (1.841)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • STISC: Serviciile de încredere, inclusiv cele aferente semnăturii electronice, funcționează în parametri normali 1 noiembrie 2026
  • Ludmila Adamciuc aleasă președintă a PAS Femei 1 noiembrie 2026
  • Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene  1 noiembrie 2026
  • Astăzi, alegătorii din șapte localități din țară sunt așteptați la urnele de vot 1 noiembrie 2026
  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • STISC: Serviciile de încredere, inclusiv cele aferente semnăturii electronice, funcționează în parametri normali 1 noiembrie 2026
  • Ludmila Adamciuc aleasă președintă a PAS Femei 1 noiembrie 2026
  • Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene  1 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4681)
    • noiembrie (4)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate