Alex Cozer

Imediat după ce a căzut Guvernul am văzut două strategii de comunicare total diferite din parte principalilor actori politici de la Chișinău, Igor Dodon și Maia Sandu. În timp ce primul, și așa foarte activ în spațiul public până atunci, a devenit omniprezent, fosta șefă a Executivului a intrat într-un ușor con de umbră.

Este adevărat că Maia Sandu nu dispune nici pe departe de resursele mediatice pe care le are Igor Dodon, dar într-un astfel de context, atunci când nu ți se deschid unele uși, e mai bine să le forțezi. Și să utilizezi la maximum orice oportunitate ți se ivește în cale.

Maia Sandu nu se află astăzi într-o postură foarte fericită, iar capitalul politic pe care l-a acumulat în cele 5 luni cât s-a aflat în fruntea Guvernului, consolidat de toată situația din jurul alegerii procurorului general, va fi irosit mult mai devreme decât toamna anului viitor, atunci când urmează să avem alegeri prezidențiale.

Fiind fără funcție publică va porni deja cu un handicap foarte mare în fața lui Igor Dodon. Ultimul dispune și de un trust media tot mai puternic și în plină ascensiune, iar în condițiile în care în audiovizual nu s-a putut face ordine în aceste 5 luni, n-ar trebui să avem vreo speranță că holdingul socialiștilor se va comporta mai decent decât a făcut-o în 2016.

În fața acestor circumstanțe, Maia Sandu trebuie să se pregătească foarte serios pentru campania prezidențială de anul viitor, care, cel mai probabil, ar putea fi însoțită și de niște parlamentare anticipate, pentru că Igor Dodon s-ar putea dovedi interesat să le provoace atunci, având astfel posibilitatea să tragă și partidul după scorul său din prezidențiale.

În primul rând ar fi cazul să se facă ceva ordine în partid și în blocul ACUM. Pe lângă deja vechile dispute între unii membri PAS și grupul celor doi „independenți unioniști”, Octavian Țîcu și Iurie Reniță, mai nou am văzut fricțiuni și între personaje din conducerea PAS și PPDA.

Sergiu Litvinenco a acuzat Platforma de trădare, după situațiile din consiliile raionale Căușeni și Strășeni, iar de partea cealaltă, chiar dacă nu direct, au apărut voci care îndemnau „ieșirea de sub controlul fustei”.

Sunt lucruri care nu dau deloc bine pentru existența acestei construcții politice, mai ales în situația foarte delicată apărută după pierderea guvernării. Ele fie trebuiesc curmate, fie cele două entități să meargă separat, decât să continue acest război intern.

Alegerile locale, când în foarte multe localități activiștii unuia sau altui partid, din supărare, nu s-au implicat în campanie sau chiar mai mult, au candidat independenți împotriva reprezentanților oficiali ai blocului au contribuit la un scor nu prea grozav pe țară. Iar după alegeri disensiunile au devenit și mari.

Nu ar fi rău ca Maia Sandu să încerce să se înconjoare și de câteva fețe noi, cu pondere în spațiul public, și care au ambiții politice. Entitățile politice trebuie să fie niște organisme vii, care să se reîmprospăteze periodic, mai ales în urma unor eșecuri.

Dacă Maia Sandu este hotărâtă să ducă lupta mai departe, atunci ar fi cazul să se apuce rapid de strategii. De data asta mult mai bine gândite decât cele aplicate în perioada cât s-a aflat la guvernare. Iar un prim pas ar fi să anticipeze și să evite situația din 2016, cu mai mulți candidați la start, sondaje și cedări pe ultima sută de metri. Asta clar nu și-o mai poate permite dacă vrea să aibă șanse.

Moldova cu Igor Dodon la butoane are nevoie de o opoziție foarte puternică. Mai puternică decât cea de pe vremea lui Plahotniuc. Pentru că spre deosebire de Plahotniuc, Igor Dodon are un mare avantaj. El dispune și de un rating politic foarte bun, aflat constant la minimum 45%, la care Plahotniuc nu ar fi putut nici măcar visa vreodată.