• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
14 mai 2026 În Actual, Important, Politică

Vlad Batrîncea a prezentat totalurile vizitei delegației Parlamentului Republicii Moldova în Republica Populară Chineză

55267463174_7c64a10322_c

Ieri, în cadrul unui briefing de presă susținut în Parlamentul Republicii Moldova, vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea a făcut totalurile vizitei delegației oficiale a Parlamentului Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, desfășurată la finele lunii aprilie curent.

Vlad Batrîncea a menționat că delegația a inclus reprezentanți ai practic tuturor fracțiunilor parlamentare și s-a aflat la Beijing la invitația oficială a Parlamentului Republicii Populare Chineze.

Agenda vizitei a inclus întrevederi la nivelul conducerii legislativului chinez, inclusiv cu vicepreședintele Parlamentului, precum și discuții cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și alți înalți demnitari.

Potrivit vicepreședintelui Parlamentului, pe lângă întrevederile oficiale, delegația a vizitat mai multe orașe și companii chineze cu tehnologii avansate, active pe piețele internaționale.

Vlad Batrîncea a subliniat că Republica Moldova are nevoie de consolidarea relațiilor cu Republica Populară Chineză, menționând că, de peste 34 de ani, între cele două state există relații pragmatice și în dezvoltare continuă.

El a remarcat că, de-a lungul timpului, China a oferit sprijin Republicii Moldova în domenii precum educația, sănătatea, dar și prin programe de dezvoltare, granturi și investiții, inclusiv în proiecte energetice și infrastructurale.

„China a respectat constant suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, iar autoritățile de la Chișinău respectă principiul ‘o singură Chină’”, a menționat Vlad Batrîncea.

Vicepreședintele Parlamentului a remarcat că în cadrul întrevederilor au fost abordate și aspecte economice, inclusiv extinderea accesului produselor moldovenești pe piața chineză — cereale, uleiuri, miere de albine și alte produse agricole.

De asemenea, delegația a discutat oportunități de cooperare în domeniul turismului, inclusiv inițiativa de includere a Republicii Moldova pe lista destinațiilor recomandate pentru turiștii chinezi, dar și colaborarea în domeniul medical, cu accent pe transferul de tehnologii și medicina tradițională chineză.

Vlad Batrîncea a menționat că există perspective largi de cooperare în agricultură, infrastructură, gestionarea deșeurilor și alte domenii strategice, care pot contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

Totodată, deputatul PSRM a anunțat că a fost convenit un plan de cooperare interparlamentară, inclusiv activități de instruire și seminare care vor avea loc în lunile august și septembrie în cadrul Parlamentului Chinei.

„Suntem convinși că această vizită va produce rezultate concrete pentru Republica Moldova”, a concluzionat Vlad Batrîncea.

Articolul precedentPrimăria Chișinău a lansat Campania municipală privind prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor și tinerilor
Articolul următorMaia Sandu, la Nisporeni: întâlniri cu cetățenii și autoritățile locale

Postari relevante:

  • 8B3A7141
    Ministra Finanțelor a avut o întrevedere cu ambasadorul Italiei
  • 55633479406_0b07746b13_o
    Parlamentul a votat în prima lectură pentru înăsprirea sancțiunilor pentru fraudele și contrafacerea instrumentelor de plată fără numerar

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.194)
  • Bloguri (412)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (890)
  • Important (11.952)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.541)
  • Social (1.857)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Ministra Finanțelor a avut o întrevedere cu ambasadorul Italiei 5 noiembrie 2026
  • Parlamentul a votat în prima lectură pentru înăsprirea sancțiunilor pentru fraudele și contrafacerea instrumentelor de plată fără numerar 5 noiembrie 2026
  • Legislația națională privind impozitarea directă a fost aliniată la normele Uniunii Europene 5 noiembrie 2026
  • În această toamnă, campania „Generația Pădurii” unește două fapte bune 5 noiembrie 2026
  • Vasile Tofana participat la deschiderea circulației pe drumul Hîncești – Lăpușna – M1 5 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ministra Finanțelor a avut o întrevedere cu ambasadorul Italiei 5 noiembrie 2026
  • Parlamentul a votat în prima lectură pentru înăsprirea sancțiunilor pentru fraudele și contrafacerea instrumentelor de plată fără numerar 5 noiembrie 2026
  • Legislația națională privind impozitarea directă a fost aliniată la normele Uniunii Europene 5 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4769)
    • noiembrie (92)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate