În perioada 14–15 mai 2026, Ministerul Finanțelor a desfășurat o sesiune de prezentare a documentelor conceptuale privind reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar, la care au participat reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și ai centrelor sindicale național-ramurale din sectorul bugetar și ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).
În cadrul ședinței, Maia Savva, secretară de stat a Ministerului Finanțelor, și Anca Butnaru, expertă a Băncii Mondiale, au prezentat Nota de concept privind reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar din Republica Moldova, precum și Planul de implementare a reformei pentru perioada 2026–2032, care vor servi drept bază pentru amendarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și HG nr. 1231/2018 pentru punerea în aplicare a legii.
Angajamentul de adoptare a noii legi cu privire la salarizare rămâne pentru 1 septembrie 2026. În perioada următoare, Ministerul Finanțelor va definitiva proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 270/2018 și va asigura consultarea cu toate părțile interesate în procesul de amendare a cadrului primar și secundar aferent.
Reforma urmărește modernizarea sistemului de salarizare, prin stabilirea unui sistem de remunerare echitabil, motivant, competitiv, care să crească atractivitatea personalului calificat în sectorul public.
Reforma salarială se realizează cu sprijinul Guvernului Germaniei, prin intermediul GIZ și al Băncii Mondiale.
ro