• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
12 iunie 2026 În Actual, Important, Politică

Vladimir Voronin – Cetățean de Onoare al comunei Corjova

voronin

În cadrul ședinței Consiliului Local al comunei Corjova, raionul Dubăsari, consilierii au adoptat decizia de a conferi deputatului și fostului președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, titlul de Cetățean de Onoare al localității.

„Această distincție reprezintă o expresie a recunoștinței și aprecierii pentru contribuția și implicarea domnului Vladimir Voronin în susținerea și dezvoltarea localității noastre.

Titlul de Cetățean de Onoare este una dintre cele mai înalte distincții acordate de comunitatea noastră persoanelor care au avut o contribuție deosebită la promovarea și dezvoltarea comunei Corjova”, se spune în mesajul Consiliului.

Precizăm că, Vladimir Voronin s-a născut în satul Corjova, raionul Dubăsari.

Articolul precedentPremierul: Astăzi îi comemorăm pe toți cei care au suferit în urma represiunilor staliniste. Le păstrăm vie memoria
Articolul următorPrelucrarea datelor din RPL 2024 privind locuințele și gospodăriile – în atenția misiunii expertei internaționale Diana Beltadze la BNS

Postari relevante:

  • 871794794_2998124877207016_920012199985955995_n
    Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare”
  • 0c4a3567
    Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare”

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.103)
  • Bloguri (411)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (487)
  • Geopolitică (881)
  • Important (11.861)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.463)
  • Social (1.841)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Republica Moldova are aproape 200 de acorduri de cooperare tehnico-militară 30 octombrie 2026
  • Duminică, 1 noiembrie 2026, în 6 localități din țară vor avea loc alegeri locale noi, iar într-o localitate un referendum local 30 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare” 30 octombrie 2026
  • Cea de-a patra reuniune a Comitetului Local de Coordonare a programului „Parteneriatul pentru Buna Guvernare” 30 octombrie 2026
  • 61 de servicii publice digitale au fost restabilite după atacul cibernetic. 21 rămân indisponibile 30 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4677)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate