• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
23 iunie 2026 În Actual, Important, Politică

Angajații Secretariatului Parlamentului – distinși cu diplome cu ocazia Zilei funcționarului public

R3_12364-2-scaled-e1782202529864

Mai mulți angajați ai Secretariatului Parlamentului au fost distinși cu diplome cu ocazia Zilei funcționarului public, în semn de apreciere pentru profesionalismul și rezultatele performante obținute în activitate, precum și pentru devotamentul de care dau dovadă în serviciul public. 

Cu prilejul sărbătorii profesionale, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adresat un mesaj de felicitare funcționarilor publici din întreaga țară, subliniind rolul esențial al acestora în consolidarea instituțiilor statului și dezvoltarea unor servicii publice orientate către cetățeni. „Felicit toți funcționarii publici care își îndeplinesc atribuțiile cu pasiune și responsabilitate, care muncesc onest și contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova. Dragi colegi din Parlament și din instituțiile din întreaga țară, să continuăm să muncim împreună pentru că avem de construit un stat puternic, cu instituții funcționale, care lucrează pentru oameni”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

În prezent, în Secretariatul Parlamentului activează 196 de funcționari publici, care contribuie la buna desfășurare a activității instituției legislative. Aceștia asigură expertiza necesară în procesul de examinare a proiectelor de acte normative, organizează și documentează ședințele plenare, dezvoltă relațiile parlamentare externe, reprezintă Parlamentul în raport cu alte autorități publice, promovează transparența procesului legislativ, informează opinia publică despre activitatea instituției etc.

Femeile reprezintă aproximativ 77% din totalul funcționarilor publici din Secretariat, iar bărbații – 23%. Vârsta medie a angajaților Secretariatului Parlamentului este de 53 de ani. Cel mai tânăr funcționar public care ocupă o funcție publică de conducere are 36 de ani, iar cel mai tânăr funcționar de execuție are 23 de ani. Cei mai experimentați funcționari au vârsta de 67 de ani. Mai mult de jumătate dintre funcționari au o experiență de peste 15 ani în serviciul public.

Ziua funcționarului public este marcată anual în Republica Moldova la 23 iunie, începând din 2012. La nivel mondial, Ziua internațională a serviciului public a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite în 2003, pentru a recunoaște contribuția funcționarilor publici la dezvoltarea comunităților și asigurarea bunei funcționări a administrației publice.

Articolul precedentIrina Vlah: Numeroase verificări și decizii ale autorităților competente nu au constatat nicio încălcare a legii din partea „Inima Moldovei” sau a mea personal
Articolul următorIgor Dodon: cinci soluții urgente pentru salvarea economiei Republicii Moldova

Postari relevante:

  • ceban ion
    Ion Ceban: Luni, ora 10:00, chem cetățenii și voi veni și eu la protestul care va fi organizat în fața la ANRE, fără însemne de partid
  • 9-mircea-baciu
    Economia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.550)
  • Bloguri (403)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (840)
  • Important (11.293)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.970)
  • Social (1.715)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Ion Ceban: Luni, ora 10:00, chem cetățenii și voi veni și eu la protestul care va fi organizat în fața la ANRE, fără însemne de partid 26 septembrie 2026
  • Economia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri 26 septembrie 2026
  • Ion Ceban: Astăzi, la Stația de captare de la Vadul lui Vodă nu a fost nici un deputat PAS, au fost deputați din alte fracțiuni 25 septembrie 2026
  • Vasile Tofan s-a întâlnit cu omologul său olandez, Rob Jetten 25 septembrie 2026
  • Ministrul Energiei: Avem multe de învățat din experiența Germaniei, dar schimbul de experiență funcționează în ambele direcții 25 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ion Ceban: Luni, ora 10:00, chem cetățenii și voi veni și eu la protestul care va fi organizat în fața la ANRE, fără însemne de partid 26 septembrie 2026
  • Economia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri 26 septembrie 2026
  • Ion Ceban: Astăzi, la Stația de captare de la Vadul lui Vodă nu a fost nici un deputat PAS, au fost deputați din alte fracțiuni 25 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4109)
    • septembrie (408)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate