Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința unui inspector principal din cadrul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, stabilindu-se în privința sa și a membrilor de familie, o diferență substanțială și deținerea averii cu caracter nejustificat în mărime totală de 293 mii 14 lei.
Diferența a fost constatată între averea dobândită și veniturile obținute în perioada anilor 2022-2024. În baza acestui act de constatare, cauza va fi transmisă în instanța de judecată competentă spre examinare, în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate.
După rămânerea definitivă a actului de constatare, subiectului îi va fi încetat mandatul, raporturile de muncă sau de serviciu, fiind decăzut din dreptul de a exercita anumite funcții pentru o perioadă de 3 ani cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa funcții prevăzute de Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale.
ro