Dmitri Torner, lider al Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”, afirmă că Guvernul Republicii Moldova a nimerit într-o capcană şi acest lucru devine tot mai clar pe zi ce trece, dar și că există o soluție pentru a ieși „cu fața curată” din această situație.
„Reforma fiscală pune pe Guvern o presiune publică fără precedent. Dacă Guvernul nu va ceda în ceea ce ţine de reforma fiscală, Moldova riscă să se confrunte cu o explozie socială cu consecinţe politice imprevizibile. Dacă cedează, Republica Moldova s-ar putea confrunta cu o criză bugetară fără precedent, cu consecinţe social-economice şi politice extrem de grave.
Există, totuşi, o soluţie ce ar permite Guvernului să iasă cu faţa curată din această situaţie – declanşarea unui val masiv de privatizări. Astăzi valoarea întregii proprietăţi publice administrată de Guvern se ridică la aproape 160 miliarde de lei. Statul continuă să deţină în proprietate o mulţime de întreprinderi, care practic nu aduc profit. În această situaţie, este mai bine să le expună la privatizare, astfel încât şi în buget să vină bani, dar şi să vină investitori care să relanseze activitatea acestor întreprinderi. În proprietatea statului ar trebui să rămână doar întreprinderile strategice, cum ar fi Moldatsa sau Calea Ferată a Moldovei”, a menționat el într-o postare pe Facebook.
Politicianul a mai spus că, dacă Guvernul s-ar mobiliza şi ar pregăti spre privatizare mai multe întreprinderi de stat până la finele anului, iar deja anul viitor acestea ar fi privatizate, ar obţine în 2027 mult mai mulţi bani decât din preconizata reformă fiscală.
ro