• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
3 iulie 2026 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Delegația Parlamentului a participat la cea de-a 67-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră

55367865423_d22458ce7b_b

Delegația Parlamentului a participat la cea de-a 67-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), desfășurată în Georgia, în perioada 29 iunie – 1 iulie.

Din componența delegației au făcut parte deputatul Petru Burduja, șeful delegației naționale la APCEMN, și deputatele Larisa Novac, Veronica Briceag și Olga Ursu.

Subiectul dezbaterii generale abordate din cadrul sesiunii plenare a fost „Inteligența artificială pentru cooperarea regională: inovație, conectivitate și dezvoltare durabilă în regiunea Mării Negre”. În intervențiile lor, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au subliniat că țara noastră se află într-o etapă activă de dezvoltare a cadrului strategic și instituțional în domeniul inteligenței artificiale, în concordanță cu obiectivele de transformare digitală și integrare europeană. În prezent, Programul Național privind inteligența artificială și guvernanța datelor pentru anii 2026–2030 se află la etapa consultărilor publice. Documentul urmărește dezvoltarea unui ecosistem național de inteligență artificială sigur, etic și competitiv, precum și consolidarea infrastructurii de date, a capacităților de inovare și a utilizării responsabile a tehnologiilor emergente.

În cadrul sesiunii au fost abordate și alte subiecte, precum transformarea digitală și rolul instituțiilor din Republica Moldova în promovarea diplomației culturale la nivel național și regional. Membrii delegației Parlamentului au evidențiat că interoperabilitatea serviciilor digitale, consolidarea securității cibernetice și accesul la programe de inovare reprezintă elemente esențiale pentru dezvoltarea economiilor statelor membre ale  OCEMN și pentru creșterea competitivității în regiune.

Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră a fost creată în 1993, la Istanbul, de reprezentanții parlamentelor din nouă țări. În prezent, APCEMN reunește delegațiile parlamentelor din 12 state membre ale Organizației pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia și Ucraina.

Articolul precedentDupă demisia premierului Alexandru Munteanu, întreg Guvernul este în demisie
Articolul următorLiderul MAN, reacție la demisia premierului Munteanu: „toată guvernarea PAS și Maia Sandu trebuie să își dea demisia”

Postari relevante:

  • igor munteanu1
    Igor Munteanu: Demisia prim-ministrului Munteanu este un gest politic rar. Este o alegere de a pleca cu demnitate dintr-o funcție
  • grosu3
    Igor Grosu, cu mulțumiri pentru Alexandru Munteanu: „A acceptat să vină într-o perioadă intensă pentru țara noastră”

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.265)
  • Bloguri (385)
  • Breaking (1.365)
  • Economie (466)
  • Geopolitică (773)
  • Important (9.991)
  • Internațional (147)
  • Justiție (268)
  • Politică (5.913)
  • Social (1.389)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Igor Munteanu: Demisia prim-ministrului Munteanu este un gest politic rar. Este o alegere de a pleca cu demnitate dintr-o funcție 3 iulie 2026
  • Igor Grosu, cu mulțumiri pentru Alexandru Munteanu: „A acceptat să vină într-o perioadă intensă pentru țara noastră” 3 iulie 2026
  • Irina Vlah: Dacă prim-ministrul nu ar fi demisionat, atunci ar fi fost înlăturat din funcție 3 iulie 2026
  • Parlamentul s-a întrunit în patru ședințe plenare și a adoptat 30 de acte normative în luna iunie 3 iulie 2026
  • Viceprim-ministrul pentru reintegrare în dialog cu reprezentantul special al UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană 3 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Igor Munteanu: Demisia prim-ministrului Munteanu este un gest politic rar. Este o alegere de a pleca cu demnitate dintr-o funcție 3 iulie 2026
  • Igor Grosu, cu mulțumiri pentru Alexandru Munteanu: „A acceptat să vină într-o perioadă intensă pentru țara noastră” 3 iulie 2026
  • Irina Vlah: Dacă prim-ministrul nu ar fi demisionat, atunci ar fi fost înlăturat din funcție 3 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (2806)
    • iulie (67)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate