• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 iulie 2026 În Actual, Geopolitică, Important, Politică

Maia Sandu, în discuții cu Președintele Ucrainei

FB_IMG_1784133236318

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut ieri, la Kyiv, o întrevedere bilaterală cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, în marja Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est.

Cei doi șefi de stat au discutat despre situația de securitate din regiune și despre sprijinul de care Ucraina are nevoie pentru a rezista agresiunii ruse și pentru a se ajunge la o pace justă și durabilă. Președinta Maia Sandu a reafirmat solidaritatea deplină a Republicii Moldova cu poporul ucrainean, inclusiv prin participarea țării noastre la Coaliția de Voință. O atenție aparte a fost acordată cooperării transfrontaliere care apropie cele două țări și consolidează reziliența regiunii.

Republica Moldova și Ucraina avansează pe parcursul european – în ultima lună, ambele au deschis negocierile de aderare pe două grupuri de capitole.

Articolul precedentParlamentul se va întruni marți, 21 iulie, pentru examinarea Programului de activitate al Guvernului și acordarea votului de încredere
Articolul următorAlexandru Slusari pleacă de la „Energocom”

Postari relevante:

  • ceban
    MAN cere retragerea propunerii de majorare a tarifului la gaz
  • img (51)
    Vasile Tofan: nu vom avea rezultate dacă fiecare lucrează în colțul său

Caută

CATEGORII

  • Actual (8.471)
  • Bloguri (388)
  • Breaking (1.367)
  • Economie (467)
  • Geopolitică (795)
  • Important (10.200)
  • Internațional (147)
  • Justiție (273)
  • Politică (6.082)
  • Social (1.430)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • MAN cere retragerea propunerii de majorare a tarifului la gaz 16 iulie 2026
  • Vasile Tofan: nu vom avea rezultate dacă fiecare lucrează în colțul său 16 iulie 2026
  • Alexei Paniș: Aproape 2 ani și 6 luni i-a trebuit Procuraturii Anticorupție ca să confirme că împotriva unui judecător au fost falsificate probe 16 iulie 2026
  • Ministrul Junghietu: Este mai prudent ca majorarea tarifului la gaz să fie făcută acum, în perioada verii 16 iulie 2026
  • Irina Vlah revine la propunerea de a institui salariile solidarităţii sociale: Voi cere acest lucru noului premier 16 iulie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • MAN cere retragerea propunerii de majorare a tarifului la gaz 16 iulie 2026
  • Vasile Tofan: nu vom avea rezultate dacă fiecare lucrează în colțul său 16 iulie 2026
  • Alexei Paniș: Aproape 2 ani și 6 luni i-a trebuit Procuraturii Anticorupție ca să confirme că împotriva unui judecător au fost falsificate probe 16 iulie 2026

Arhiva

  • 2026 (3015)
    • iulie (276)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate