ro 
ru 
Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a acuzat Rusia de moartea a zeci de militari turci. În plus, el și-a exprimat susținerea pentru „aliatul NATO” și a declarat că Statele Unite iau în considerare „noi măsuri pentru a sprijini Turcia și a pune capăt violențelor”. Aceasta este prima declarație atât de dură a Washingtonului după tensionarea recentă din regiunea siriană Idlib. Până acum, SUA nu au pus responsabilitatea directă asupra Moscovei pentru moartea soldaților turci.
Este adevărat, este imposibil să nu observi că afirmația lui Pompeo nu pare prea potrivită, din moment ce „trenul a plecat” – și de multă vreme.
Criza din jurul regiunii Idlib ține de a doua jumătate a lunii februarie și chiar începutul lunii martie. După întâlnirea de la Moscova dintre Vladimir Putin și Tayyip Erdogan din 5 martie și acordurile la care au ajuns președinții, tensiunile au încetat.
Situația din regiune este încă dificilă. Patrularea comună ruso-turcă a autostrăzii M4, din punct de vedere strategic, se confruntă cu o opoziție serioasă din partea militanților care o controlează. Cu toate acestea, procesul este în desfășurare.
Alte domenii de cooperare bilaterală, de la ”Turkish Stream” la construcția centralei nucleare ”Akkuyu”, nu au fost afectate de acutizarea situației.
Recent, directorul Serviciului Federal de Cooperare Militară-Tehnică, Dmitri Șugaev, a declarat că pregătirile pentru ca Ankara să achiziționeze un al doilea lot de S-400 continuă. Mai mult, potrivit oficialului, oferta suplimentară implică o parte a Turciei la producerea sistemului de rachete antiaeriene. Deși detaliile nu au fost dezvăluite, șeful departamentului a subliniat că acest lucru nu ar aduce riscuri și daune intereselor naționale ale Rusiei.
În general, relațiile ruso-turce continuă cu succes în formatul actual, unde chiar și cele mai dificile contradicții și tensiuni asupra anumitor probleme nu afectează parteneriatul productiv per ansamblu.
În acest context, discursul șefului Ministerului de Externe al SUA arată ca un val ritualic al pumnilor cu mult timp după o luptă care așa și nu a avut loc.
În mare parte, un articol recent apărut în ”The Washington Post” cu un titlu zdrobitor ”Cum Turcia a pierdut Rusia și Occidentul” explică logica de care se ghidează americanii pe direcția turcă. Potrivit acesteia, Erdogan însuși este de vină și trebuie să-și asume consecințele alegerii sale. Flirtu cu Putin, care l-a ispitit cu succes pe președintele turc de speranțele de întărire geopolitică și suverană a Turciei, l-a determinat să se certe cu aliații occidentali de încredere și a rămas față către față cu Moscova. Și Turcia, desigur, nu ratează ocazia de a folosi această situație în favoarea sa.
Cu toate acestea, poate cel mai interesant este sfârșitul articolului. Aici nu există nicio prognoză despre o eventuală recunoaștere a erorilor comise de către liderul turc și că ar putea urma să se reîntoarcă cu capul plecat la bunul și vechiul partener din Vest pentru ajutor – și poate chiar să-l obțină dacă se va comporta bine. Dimpotrivă, lui Tayyip Erdogan îi este prevăzută soartă de a fi ”un punct important din meniului unei cine importante”.
În acest context, poziția exprimată de secretarul de stat american ia o conotație subtil-batjocoritoare în raport cu președintele turc. Problema, pentru americani, este că această batjocură este prea subtilă.
Declarațiile tari făcute pe arena politicii externe sunt bune și eficiente atunci când acționează ca o completare la argumente mult mai impresionante care reflectă capacitățile reale ale țării respective și capacitatea acesteia de a-și atinge obiectivele.
Lumea a început să ia mult mai în serios retorica politicii externe a Rusiei când toată lumea a văzut că în spatele afirmațiilor Moscovei se află fapte concrete și că Rusia reușește să își atingă obiectivele chiar și în cele mai nefavorabile condiții. Înainte de asta, mulți ani la rând, reacția obișnuită era una adesea neglijată: rușii pot spune orice – încă nu sunt capabili de nimic altceva.
În văzul tuturor, politica externă americană face exact invers: declarațiile Washingtonului înseamnă tot mai puțin și nu sunt percepute deloc așa cum și-ar fi dorit Casa Albă. Și acest lucru se întâmplă pentru că iese la iveală incapacitatea Statelor Unite de a influența ceea ce se întâmplă în funcție de dorințele și scopurile sale.
Statele Unite pot să considere foarte valoroase declarațiile secretarului lor de stat – în special, lecția toxică pentru Erdogan sau avertismentul strict pentru Rusia. Cu toate acestea, pierderea constantă a influenței SUA în Orientul Mijlociu face ca afirmația lui Mike Pompeo să fie întârziate, care nu are efect asupra nimănui, ceea ce înseamnă că este o declarație fără substanță a unei puteri care pierde din influență, care nici prin vorbă, nici prin faptă nu poate afecta în niciun fel asupra proceselor asupra proceselor, care până mai ieri, intrau în sfera intereselor vitale ale SUA.
