• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
24 iulie 2026 În Actual, Important, Politică

PLDM, adresare către premierul Tofan: Să clarifice contradicția existentă între poziția Cancelariei de Stat și declarațiile președintelui Parlamentului

pldm

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), într-o declarație, apreciază promptitudinea cu care Guvernul a reacționat la preocupările privind utilizarea granturilor oferite de Uniunea Europeană prin Planul de Creștere, însă, cere prim-ministrului Vasile Tofan să clarifice public contradicția existentă între poziția oficială a Cancelariei de Stat și declarațiile președintelui Parlamentului privind cele 100 de milioane de euro pentru comunicare. 

„Considerăm un pas pozitiv reacția imediată a Cancelariei de Stat la solicitarea publică adresată de PLDM Prim-ministrului Vasile Tofan, prin care am solicitat publicarea tuturor informațiilor referitoare la granturile europene și la beneficiarii acestora.

PLDM apreciază însă că explicațiile oferite de Cancelaria de Stat sunt incomplete și nu răspund întrebărilor formulate. Guvernul s-a limitat la interpretări generale privind structura Planului de Creștere, fără a pune la dispoziția publicului documentele care ar permite verificarea independentă a informațiilor. Mai mult, declarațiile oficiale ale Guvernului intră în contradicție cu afirmațiile publice ale Președintelui Parlamentului, Igor Grosu. În intervențiile sale publice recente, domnul Grosu a confirmat existența unei componente financiare în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, destinată mass-mediei și societății civile, și a declarat că, la solicitarea eurodeputatului Siegfried Mureșan, această componentă ar fi fost suplimentată, în primăvara acestui an, cu încă 20 de milioane de euro.

În aceste condiții, opinia publică se confruntă cu două poziții oficiale contradictorii. Pe de o parte, Cancelaria de Stat afirmă că nu există un fond distinct de 100 de milioane de euro destinat comunicării și societății civile. Pe de altă parte, Președintele Parlamentului susține public existența acestei componente financiare și chiar majorarea acesteia”, a declarat formațiunea.

Potrivit partidului, această contradicție poate fi clarificată doar prin publicarea integrală a documentelor oficiale care reglementează repartizarea granturilor europene, a anexelor financiare, a deciziilor Comisiei Europene și a tuturor actelor care stabilesc destinația acestor resurse.

PLDM consideră că orice resursă financiară de o asemenea amploare trebuie administrată cu maximă transparență, iar cetățenii au dreptul să cunoască valoarea exactă a fondurilor, beneficiarii acestora, criteriile de selecție, obligațiile asumate și rezultatele urmărite.

„Pornind de la cele expuse, reiterăm solicitarea adresată Guvernului Republicii Moldova de a publica integral toate documentele privind repartizarea granturilor acordate prin Planul de Creștere, inclusiv documentele referitoare la finanțările destinate comunicării și societății civile.

Adresăm un apel Prim-ministrului Vasile Tofan să clarifice public contradicția existentă între poziția oficială a Cancelariei de Stat și declarațiile Președintelui Parlamentului, astfel încât cetățenii Republicii Moldova să beneficieze de o informare completă, verificabilă și lipsită de orice echivoc.

PLDM rămâne ferm în convingerea că transparența deplină privind utilizarea fondurilor europene reprezintă o condiție esențială pentru menținerea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și în parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană”, a conchis partidul.

Articolul precedentOpoziția a protestat la ANRE împotriva majorării tarifelor la gazele naturale
Articolul următorProgresele în implementarea reformei administrației publice, examinate în cadrul ședinței Secretariatului Strategiei

Postari relevante:

  • img - 2026-10-28T094017.397
    Cristina Gherasimov: Mulțumim României pentru prietenia sinceră, încrederea și susținerea constantă
  • ceban
    Ion Ceban: peste 750 de mii de moldoveni au avut conturile atacate. Cine va răspunde pentru această iresponsabilitate?

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.029)
  • Bloguri (410)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (877)
  • Important (11.787)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.395)
  • Social (1.823)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Cristina Gherasimov: Mulțumim României pentru prietenia sinceră, încrederea și susținerea constantă 28 octombrie 2026
  • Ion Ceban: peste 750 de mii de moldoveni au avut conturile atacate. Cine va răspunde pentru această iresponsabilitate? 28 octombrie 2026
  • Cinci campioni europeni și șase medalii pentru Republica Moldova! 28 octombrie 2026
  • PLDM: Guvernarea trebuie să răspundă pentru compromiterea datelor cetățenilor 28 octombrie 2026
  • Igor Grosu: Bucureștiul poate conta întotdeauna pe Chișinău, așa cum și noi știm că ne putem baza pe România 28 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Cristina Gherasimov: Mulțumim României pentru prietenia sinceră, încrederea și susținerea constantă 28 octombrie 2026
  • Ion Ceban: peste 750 de mii de moldoveni au avut conturile atacate. Cine va răspunde pentru această iresponsabilitate? 28 octombrie 2026
  • Cinci campioni europeni și șase medalii pentru Republica Moldova! 28 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4603)
    • octombrie (417)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate