Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a avut pe 28 iulie o întrevedere cu Excelența Sa Hubert Knirsch, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Claudia Hermes, Directoarea GIZ Moldova, precum și echipa GIZ. Discuțiile au vizat îmbunătățirea cooperării bilaterale și lansarea unor noi inițiative care vor contribui la modernizarea instituțiilor din domeniul muncii și protecției sociale și la avansarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii a fost lansat oficial proiectul Fit4ESF+, care va sprijini Ministerul Muncii și Protecției Sociale în instituirea și operaționalizarea Punctului Național de Contact pentru Fondul Social European Plus (ESF+) și componenta EaSI. Proiectul va contribui la dezvoltarea capacității instituționale necesare pentru gestionarea viitoarelor investiții sociale europene, prin consolidarea competențelor personalului, elaborarea procedurilor interne și fortificarea mecanismelor de coordonare, monitorizare și raportare. Totodată, implementarea proiectului va sprijini realizarea acțiunilor asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv a celor aferente Capitolului 19 „Politica socială și ocuparea forței de muncă” și Capitolului 22 „Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale”.
„Pregătim instituțiile Republicii Moldova pentru standardele Uniunii Europene și pentru gestionarea viitoarelor investiții sociale europene. Sprijinul Germaniei ne ajută să construim servicii publice mai moderne, mai eficiente și mai aproape de nevoile oamenilor.”, a declarat Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
De asemenea, Ministra Natalia Plugaru a transmis oficial părții germane conceptele pentru alte două proiecte de cooperare. Posibilitatea dezvoltării unor asemenea inițiative în Republica Moldova a fost abordată preliminar în cadrul vizitei oficiale la Berlin. Ulterior, în urma mai multor etape de consultări și coordonări cu instituțiile din domeniu, propunerile au fost dezvoltate și definitivate sub forma unor concepte de proiect.
Primul proiect vizează creșterea capacităților Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă prin modernizarea serviciilor oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor, în conformitate cu standardele europene. Inițiativa prevede dezvoltarea a trei Centre de Ghidare în Carieră la Chișinău, Bălți și Cimișlia, modernizarea oficiilor teritoriale și a infrastructurii IT, crearea a cinci echipe mobile pentru comunitățile rurale și extinderea serviciilor personalizate de ocupare a forței de muncă.
Cel de-al doilea proiect are ca scop fortificarea capacității operaționale a Inspectoratului de Stat al Muncii. Acesta prevede înlocuirea treptată a până la 25 de autovehicule utilizate pentru controale în teren, dotarea instituției cu șapte sisteme profesionale de drone pentru inspectarea locurilor de muncă greu accesibile și instruirea personalului pentru utilizarea acestora. Inițiativa va contribui la sporirea eficienței controalelor și la o mai bună protecție a drepturilor și securității lucrătorilor.
În cadrul întrevederii au fost discutate și progresele înregistrate în implementarea Programului bilateral de cooperare dintre Republica Moldova și Germania. Până în prezent au fost organizate trei videoconferințe tematice dedicate recrutării forței de muncă, digitalizării serviciilor publice ocupare și cooperării în cadrul rețelei EURES, iar o a patra reuniune, privind schimbul electronic de informații în domeniul securității sociale (EESSI), este programată pentru 30 iulie.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant oferit de Guvernul Republicii Federale Germania, Ambasada Germaniei și GIZ în implementarea reformelor din domeniul muncii și protecției sociale și și-a reafirmat disponibilitatea de a continua cooperarea pentru dezvoltarea unor instituții moderne, eficiente și aliniate standardelor Uniunii Europene.
ro