Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), au reținut un fost președinte al Băncii de Economii SA, cercetat într-o cauză penală pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari.
Potrivit probelor administrate, în perioada exercitării funcției, bănuitul ar fi pretins și primit remunerații ilicite în schimbul facilitării acordării unor credite, iar ulterior ar fi întreprins acțiuni de spălare a banilor proveniți din activitatea infracțională prin transferarea acestora peste hotare.
Suspectul a fost reținut în seara zilei de 29 iulie 2026 pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Urmărirea penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și atragerii la răspundere a persoanelor implicate.
Precizăm că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.
ro