• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
6 august 2026 În Actual, Important, Politică

Vlad Filat – către primele persoane în stat: Încetați să le țineți lecții moldovenilor și să-i învinovățiți pentru criza energetică, hidrologică sau orice altă criză!

filat

Ex-premierul Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova, s-a adresat primelor persoane în stat: Maia Sandu, Igor Grosu, Vasile Tofan, și întregii guvernări cu apelul: „încetați să le țineți lecții moldovenilor și să-i învinovățiți pentru criza energetică, hidrologică sau pentru orice altă criză creată de voi în ultimii cinci ani”. 

„Moldovenii au avut mai multă răbdare decât ar fi avut orice alt popor. Au suportat cele mai mari tarife la gaze și energie din Europa. Au îndurat o criză economică fără precedent, scăderea nivelului de trai, abuzurile unei justiții politizate și multe altele. Cu toate acestea, v-au acordat încrederea, votând de două ori pentru Maia Sandu și PAS, adică exact pentru cei care au condus țara spre acest dezastru.

De aceea, înainte de a cere din nou sacrificii cetățenilor, răspundeți la întrebările pe care le evitați. Unde sunt rezultatele promise? Unde sunt reformele care trebuiau să aducă prosperitate? Și unde este mult-promisa independență energetică?”, a spus politicianul.

Liderul politic a menționat că, moldovenii au așteptat ani la rând finalizarea liniei electrice de interconectare Isaccea–Vulcănești–Chișinău și multe alte promisiuni prezentate drept proiecte care urmau să consolideze securitatea energetică a Republicii Moldova. Și astăzi li se spune, din nou, să mai aștepte, să mai suporte și să mai plătească „pentru libertate”.

„Nu cetățenii trebuie să dea explicații. Cei care au avut întreaga putere în stat în ultimii cinci ani, având salarii de milioane, sunt obligați să răspundă pentru lipsa de rezultate.

Atitudinea moldovenilor nu este cauza crizei. Ea este consecința politicilor voastre. Iar reacția oamenilor este, în realitate, imaginea fidelă a guvernării voastre”, a mai spus fostul premier.

Articolul precedentMaia Sandu: Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea de la târg. Ne-am fi dorit ca Guvernul Tofan să aibă o intrare mai ușoară
Articolul următorExpert: Este necesară o revizuire a politicii fiscale aplicate produselor din tutun

Postari relevante:

  • ceban
    Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat
  • dodon
    Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.184)
  • Bloguri (412)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (889)
  • Important (11.942)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.532)
  • Social (1.855)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat 5 noiembrie 2026
  • Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților 5 noiembrie 2026
  • BPR: Vadim Krasnoselski, la revenire din Federația Rusă, va primi interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani 5 noiembrie 2026
  • Republica Moldova își propune să închidă 25 de capitole de negociere cu UE în 2027 5 noiembrie 2026
  • PSRM se opune reformei administrativ-teritoriale promovate de PAS și cere revenirea la consultări 5 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat 5 noiembrie 2026
  • Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților 5 noiembrie 2026
  • BPR: Vadim Krasnoselski, la revenire din Federația Rusă, va primi interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani 5 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4758)
    • noiembrie (81)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate