• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
27 august 2026 În Actual, Important, Politică

Dmitri Torner: indiferent de probleme, ceea ce contează cu adevărat este Independenţa

1000122234

Dmitri Torner, lider al Partidului „NOI – Noua Opţiune Istorică”, a felicitat cetățenii cu a 35-a aniversare de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova.

„Acum 35 de ani Republica Moldova a ales calea democraţiei, a ales să construiască un stat de drept cu o veritabilă economie de piaţă. Şi această alegere a fost una corectă, chiar dacă astăzi ţara noastră se confruntă cu probleme în diverse domenii. Dar, indiferent de aceste probleme, ceea ce contează cu adevărat este Independenţa. Atâta timp cât suntem un stat independent, putem construi, ne putem dezvolta, putem stabili obiective şi le putem realiza. Atâta timp cât suntem stat independent, avem pentru ce munci, avem pentru ce lupta.

Şi eu sunt sigur că, în final, vom reuşi să realizăm toate obiectivele cu adevărat importante, iar Republica Moldova va ajunge un stat modern, cu democraţie funcţională şi cu un înalt nivel de prosperitate pentru cetăţeni!

La mulţi ani Republica Moldova!”, a spus politicianul.

Articolul precedentMAE condamnă cu fermitate încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către cinci drone
Articolul următorFiodor Gagauz: Independenţa este o valoare care trebuie păstrată şi apărată

Postari relevante:

  • 20261009-1ES_1378_0
    Premierul, către oamenii de afaceri: vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori
  • 9-mircea-baciu
    Aspecte importante în contextul impozitării coletelor de pe platformele de comerţ internaţionale   

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.793)
  • Bloguri (408)
  • Breaking (1.377)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (862)
  • Important (11.541)
  • Internațional (147)
  • Justiție (308)
  • Politică (7.178)
  • Social (1.769)
  • Uncategorized @ro (33)

Articole recente

  • Premierul, către oamenii de afaceri: vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori 11 octombrie 2026
  • Aspecte importante în contextul impozitării coletelor de pe platformele de comerţ internaţionale    10 octombrie 2026
  • Petr Vlah, înregistrat în cursa pentru funcția de bașcan: „Miza este una enormă – viitorul Găgăuziei” 9 octombrie 2026
  • MEC și BRD cursuri gratuite de limba română pentru copiii originari din Republica Moldova, care locuiesc peste hotare 9 octombrie 2026
  • Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene” 9 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Premierul, către oamenii de afaceri: vrem să construim cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori 11 octombrie 2026
  • Aspecte importante în contextul impozitării coletelor de pe platformele de comerţ internaţionale    10 octombrie 2026
  • Petr Vlah, înregistrat în cursa pentru funcția de bașcan: „Miza este una enormă – viitorul Găgăuziei” 9 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4357)
    • octombrie (171)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate