Iulian Chifu

Joi, 21 mai, Casa Albă a trimis Congresului American documentul ce definește relația strategică cu China. Este vorba despre cel mai puternic și mai recent document ce califica situația globală a lumii curente și de mâine, lansarea competiției strategice globale de Mare Putere SUA-China, cu nivele de fricțiune și contondență extremă, dar care își propune să evite confruntarea și conflictul. În plus, lumea e definită pe baza acestei competiții strategice și de model ideologic și economic în care sunt definite și alianțele Occidentului și actorilor globali împotriva Chinei. Rusia e complet dispărută și are obligația de a alege partea – partener junior al Chinei sau comerțul global cu statele liberal-democrate – iar UE este deja marcată în rândul partenerilor și aliaților americani, în această confruntare a viitorului.

Vinovății și responsabilități de coronavirus.

Frustrarea Chinei vine cu precădere de la acuzațiile repetate ale SUA și ale comunității internaționale privind orginea coronavirusului care a determinat pandemia globală, pe care Beijingul refuză să-l recunoască drept provenind din Wuhan. Mai mult, multiple teorii ale conspirației și fake news elaborate de China au împins sursa ba în Statele Unite, ba în Italia, bazându-se pe Jocurile mondiale militare desfășurate în octombrie la Wuhan sau pe prezumate cazuri de infecție în Italia, în decembrie, înaintea declarării formale a pandemiei în centrul Chinei. A doua problemă este respingerea alegațiilor venite din partea Președintelui Donald Trump și a Secretarului de Stat Mike Pompeo vizând proveninența Covid-19 din laboratorul cu grad de Securitate biologică 4 din Wuhan.

Forțe neprecizate ar impinge și accentua aceste divergențe la care se mai adaugă politica Beijingului de eliminare a autonomiei Hong Kong-ului prin legislația securității impusă fără nici o consultare sau un drept de respingere al fostei enclave britanice. Dar poate cea mai mare divergență vine din refuzul Chinei de a permite lansarea la timp a investigației privind sursa virusului, în condițiile dispariției pacientului zero identificat – o internă a Laboratorului P4 din Wuhan care a trecut prin piața de animale vii din localitatea epicentru al epidemiei – și nici mostrele virusului original nu mai există, distruse din toate universitățile și centrele de cercetare în care au fost identificate primele tulpini în decembrie 2019.

Mai mult, dacă Beijingul susține că ar fi de acord să permită investigația doar după încheierea pandemiei, SUA, Australia și numeroase state europene au insistat pentru demararea urgentă a investigației. Wang Yi, Ministrul de Externe chinez, a refuat duminică din nou să accepte demararea investigației independente a Orgnizației Mondiale a Sănătății din cauza stigmatizării Chinei și a atacurilor la imaginea țării sale. „China este deschisă să lucreze cu comunitatea științifică internațională și să caute sursa virusului, dacă procesul este corect, adică procesul nu e supus interferențelor politice, respectă suveranitatea statelor și respinge prezumția de vinovăție anticipată„, susține Wang. Deși abordarea e prezumțioasă, pretențiile lui Wang și referirile la “suveranitatea statelor” transmit clar ideea că China exclude orice cercetare în Wuhan care nu ar fi supusă veto-ului chinez.

Investigația este importantă deoarece rezultatul ei e o bază solidă pentru antrenarea responsabilității internaționale a Chinei pentru declanșarea pandemiei. Mai mult, dacă sursa e piața din Wuhan, e deja un set de responsabilități mai degrabă legate de curățenie și autorizări, însă dacă sursa este laboratorul din Wuhan, cum au sugerat liderii americani, responsabilitatea e deplină și nelimitată, oricine fiind îndrituit să se îndrepte împotriva Chinei pentru prejudicii legate de criza pandemiei de coronavirus. Or Beijingul nu va admite niciodată așa ceva, deci orice probatoriu care ar putea duce la un asemenea rezultat va fi respins și evitat cu vehemență, cu riscul antagonizării comunității internaționale în întregime.

Războiul Rece al Chinei cu America și cu lumea întreagă

Pe acest fond, ministrul chinez de Externe Wang Yi a anunțat duminică, 24 mai, nici mai mult, nici mai puțin decât căderea celor mai mari puteri ale lumii în riscul de deteriorare a relațiilor până la nivelul unui Nou Război Rece, care ar deveni realitate. Războiul imagologic purtat împotriva Chinei, relațiile cu Taiwanul, războiul comercial al Statelor Unite cu China, aflat în toi în ciuda înțelegerii în prima rundă a temelor aflate în divergență ar fi la baza argumentelor lui Wang Yi.

Exagerarea vine din referirea lui Wang Yi la Războiul Rece. Aici trebuie spus foarte clar că înțelesul este unul strict de declarație bombastică și polemică, un gest politic, de imagine, și nu are nimic de a face cu Războiul Rece și regulile sale dintre 1945, discursul lui Churchill de la Fulton – o Cortină de Fier s-a lăsat asupra Europei – și Lunga Telegramă a lui George Kennan despre exportul de revoluție comunistă a URSS. Într-adevăr, între SUA și China nu avem nici echilibrul terorii, al armelor nucleare, nici o frontieră îndiguită, nici sferele de influență, nici războiul prin intermediari-proxy.

Avem, în schimb, tensiuni militare crescute în Marea Galbenă, Marea Chinei de Sud și Est și protejarea de către SUA a Taiwanului și a dreptului de navigație internațional. Avem strategia construcției insulelor artificiale și a militarizării lor de către Beijing și diferendumurile teritoriale maritime ale Chinei cu toți vecinii săi de pe pretinsa linie cu 9 puncte. (Linia în nouă puncte reprezintă pretențiile teritoriale chineze asupra a 85%-90% din Marea Chinei de Sud. Guvernul de la Beijing consideră că are suveranitate în insulele Pratas (contestate și de Taiwan), insulele Paracel (contestate și de Taiwan și Vietnam), insulele Zhongsha, din care fac parte bancul Macclesfield și bancul Scarborough (contestate și de Filipine și Taiwan) și insulele Spratly (contestate și de Taiwan, Malaysia, Filipine și Vietnam).

Și mai avem un apetit în creștere al Chinei pentru dublarea proiecțiilor sale economice și de investiții și a OBOR – Drumul Mătăsii terestru și rute maritime cu baze și prezență militară. Și mai avem orbirea piloților de avioane americani cu lasere și șicanarea vaselor tuturor statelor din regiune. Iar această perspectivă poate conduce la un conflict foarte cald între China și SUA.

O abordare competitivă, rivalitate strategică, toleranță crescută la fricțiuni bilaterale cu China. Replica oficială americană

Statele Unite au elaborat propria Abordare Strategică americană a Republicii Populare China, un document care-și are sursa la Departamentul Apărării și a fost asumat de către Casa Albă și trimis, la 21 mai, în Congres. Documentul este un adevărat rechizitoriu la adresa Chinei, egal doar cu cel din Declarația finală a Summitului NATO de la Varșovia la adresa Federației Ruse. Fără a numit China un dușman, SUA navighează diplomatic între raportarea competitivă și preocupările pentru provocările chineze, admițând chiar o toleranță crescută la fricțiuni bilaterale – dar fără confruntare sau conflict – în schimb numind Partidul Comunist Chinez responsabil de tot comportamentul malign și rivalitatea strategică a celor două sisteme – democrație liberală și economie de piață competitivă versus autoritarism, suprimarea voinței cetățenilor și economie centralizată de stat.

Contextul explică nemulțumirea SUA pentru traiectoria Chinei de la stabilirea relațiilor bilaterale și primirea în ONU, cu promisiunea unui actor constructiv și responsabil la nivel global, apoi primirea în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului cu promisiunea și angajarea reformelor, totul mergând până la valorificarea astăzi a poziției dominante în piață și abuzul de sistem, cu provocări multiple la adresa Statelor Unite. Creșterea economică rapidă și extinderea globală economică și comercială – avantajele integrării Beijingului în piață și comunitatea globală – nu au fost dublate, potrivit documentului, de respectarea angajamentului unei convergențe pe linia unei ordini deschise, libere și orientate spre cetățean, conform așteptărilor Statelor Unite.

Cum documentul este scris în două chei, având ca actori China și Partidul Comunist Chinez, și gravitatea formulărilor este distinctă, și permite combaterea principială a ideologiei comuniste în document. Astfel, Partidul Comunist Chinez este oaia neagră absolută, care a ales să exploateze ordinea mondială bazată pe deschidere și libertăți, dar și reguli clare, PCC alegând să redeseneze sistemul internațional în favoarea sa prin alinierea lumii la interesele și ideologia sa, folosind puterea economică, politică și militară pentru a forța statele să accepte modelul său, fapt ce afectează interesele fundamentale ale Americii, și subminează suveranitatea și demnitatea statelor și persoanelor din întreaga lume.

Pe aceste coordonate și într-o asemenea cheie, documentul vine cu abordarea competitivă a Chinei care prevede urmărirea intențiilor și acțiunilor Partidului Comunist Chinez, revalorizarea avantajelor strategice ale SUA dar și identificarea și limitarea problemelor și elementelor deficitare, dar și instituirea “toleranței la o mai mare fricțiune bilaterală”. Competiția cu China nu presupune confruntare sau conflict. Scopul este apărarea intereselor vitale ale SUA și anume protejarea cetățenilor, teritoriului și modului de viață american, promovarea prosperității americane, prezervarea păcii prin putere și proiectarea influenței americane. Iar obiectivele sunt două, creșterea rezilienței instituțiilor, alianțelor și parteneriatelor în fața provocărilor pe care le reprezintă China și obligarea Beijingului să înceteze sau să reducă acțiunile nocive la adresa intereselor naționale vitale ale SUA și a aliaților și partenerilor săi.

Competiția corectă și sistemele de aliați regionali și globali

Statele Unite acceptă din start abordarea pe două dimensiuni a relației cu China, respectiv cooperarea acolo unde interesele sunt comune și competiția ca linie directoare și definitorie a relației, dar care nu trebuie să ducă la confruntare sau conflict. Este, practic, singura concesie a documentului Statelor Unite. De altfel, Casa Albă subliniază către Congres că nu dorește să blocheze dezvoltarea Chinei, ci angajarea într-o competiție corectă în condițiile securității și prosperității pentru ambele națiuni, companii și cetățeni.

Ideea preeminenței angajamentului competiției strategice – ba chiar cu nuanțele acceptării toleranței înalte la fricțiuni – se realizează printr-un sistem de parteneriate care să apere interesele și valorile tuturor, în care sunt implicate dimensiunile regională și globală. La nivelul SUA, efortul include, într-o abordare nu numai integrată la nivel executiv, cu întreaga guvernare centrală și locală, ci chiar implică abordarea integrată a întregii societății – cu sector privat, societate civilă și lumea academică. O mobilizare profundă pentru a confrunta – în format de competiție strategică – o Chină ordonată și autocrată, ce dispune, de asemenea, de toate resursele societății pe care le dirijează discreționar.

Iar comportamentul malign al Partidului Comunist Chinez ce duce la acțiunile Chinei va fi combătut de o alianță globală ce implică Uniunea Europeană – care s-a pronunțat deja în martie 2019 în documentul său despre evaluarea strategică a relației cu China – dar și o alianță regională în Pacific ce conține ASEAN-ul, Japonia, India, Australia, Coreea de Sud și Taiwanul. Documentul citează toate documentele programatice ale statelor care definesc poziționările din regiunea Indo-Pacific privind comportamentul agresiv și contondent al Chinei.

Abordarea Chinei conține provocările economice, la nivelul sistemului de valori și pe cele securitare pe care le determină China și acțiunea malignă a Partidului Comunist Chinez – un rechizitoriu extrem de dur ce acoperă mai bine de jumătate din document, o descriere a abordării directe și înțelegerii de către SUA a relației sale cu China și a situației curente, modul de implementare și concluziile. Regăsim aici cele mai vehemente și repetate abordări ale SUA în timpul războiului comercial cu China – încă în curs – reproșul privind interpretarea după bunul plac și relativizarea regulilor internaționale dar și inclusiv abuzul de poziția sa nemodificată juridic și pe care o clamează în continuare de țară în curs de dezvoltare, cu toate avantajele conferite la nivel internațional de acest statut pe care China l-a părăsit demult, lansându-se în competiția pentru supremația globală cu Statele Unite. În schimb, documentul nu notează nimic despre coronavirus, responsabilitățile curente ale Chinei – imputate la nivel oficial – sau acțiunile represive pentru eliminarea autonomiei Hong-Kong-ului, legea securității, care a antrenat deja sancțiuni directe lansate chiar marți, 26 mai, de către Trezoreria americană.

Competiția Strategică de Mare Putere SUA – China. Ieșirea Rusiei din peisaj

Dar partea cea mai interesantă și importantă a documentului este calificarea directă a situației globale. Astfel, pe baza alegerilor pe care le-a făcut conducerea Chinei, Statele Unite asumă, recunoaște și acceptă, totodată, că relația cu Republica Populară Chineză și cu Partidul Comunist Chinez – nu întâmplător ambele pricipii definitorii din document se regăsesc în fraza cheie – este cea a Competiției Marilor Puteri, o postură pe care China a definit-o în propriul discurs și propaganda internă.

Schimbarea redesenează, sau mai degrabă consacră, o realitate cunoscută, dar niciodată sancționată într-un document: Lumea se află în fața unei competiții a Marilor Puteri între Statele Unite și China, a modelelor diferite pe care le promovează ambele și modelul bipolar din timpul Războiului Rece se încheie astăzi prin dispariția deplină a Rusiei din prim planul puterilor globale cu relevanță strategică de acest nivel și apariția Chinei în această postură.

Aici avem singura consacrare formală a unui element aparținând Războiului Rece, care consacră divergențele și competiția ideologică și de model între cele două Mari Puteri globale. În schimb, în ciuda repetatelor luări de poziție la nivel politic de către Donald Trump – care a pledat pentru decuplarea strategică și alinierea cu SUA sau cu China – aceste referiri nu apar deloc în documentul programatic american lansat joia trecută. Deci polarizarea nu are, încă, o bază documentar-normativă care să determine și existența unui al doilea element care ar consacra Războiul Rece invocat de ministrul de Externe chinez.

Retragerea globală a SUA, ignorarea angajamentelor de securitate și lăsarea locului de lider global gol – fake news suprem al Chinei

Regândirea și reorientarea politicilor SUA ale ultimelor două decade în raport cu China, referirea la propagandă și informații false, denigrarea lumii democrațiilor liberale sunt dominante în document. Ca și atacurile cibernetice, nerespectarea și furtul de proprietate intelectuală și de rezultate ale cercetării americane de către China. Statele Unite asumă, totodată, și valorile de pe pozițiile cărora se angajează în competiția strategică în raport cu China: suveranitate, libertate, deschidere, stat de drept, corectitudine și reciprocitate. Practic sunt definite regulile viitoarei competiții corecte acceptate. Viziunea unei regiuni indo-pacifică liberă și deschisă vine să marcheze și dimensiunea regiunii unde se află ambele state competitoare strategice.

În plus, premizele politicilor Statelor Unite în această competiție strategică resping orice încercare de a schimba sistemul intern de guvernare chinez, dar nici nu face concesii narațiunilor Partidului Comunist Chinez, excepționalismului și victimizărilor acestuia. De asemenea, în întreg documentul, este făcută o clară distincție între poporul chinez – salutat, lăudat și respectat – și comunismul, ideologia și sistemul de conducere al PCC și al Chinei.

Între marile minciuni și falsuri ale propagandei chineze, documentul strategic al SUA notează explicit discuția despre retragerea strategică a Statelor Unite sau dorința de a evita sau a ieși din angajamentele de securitate globale, calificate, ambele, drept narațiuni false ale Partidului Comunist Chinez lansate la nivelul întregii lumi prin propaganda la dispoziția sa. O formă de a spune că SUA rămân și liderul lumii libere, și profund angajate în afacerile globale, și cu toate angajamentele de securitate respectate. Deci locul de lider al lumii nu e gol, liber, pentru preluarea de către China a posturii de lider global.

Firește că documentul are și dimensiunea morală a bătutului obrazului Chinei pentru contribuțiile generoase ale SUA la dezvoltarea Chinei, ajutorului dat de cetățenii americani la fiecare pas istoric de zeci de ani, comparativ cu politicile și practicile negative împotriva Americii elaborate de către Beijing. Buna credință, deschiderea, transparența, oferta de cooperare corectă au fost întâmpinate de către China cu constrângeri, agresivitate, ignorarea intereselor americane.

De aceea, SUA nu mai negociază cu China decât în condiții clare și cu avantaje tangibile și concrete pe masă, în caz contrar refuză joaca de-a negocierea de dragul imaginii și al negocierii ca proces. Și aceasta este o schimbare majoră, fără precedent, a relației Washingtonului cu Beijingul, care intră în noua eră a competiției strategice, cu mici șanse de a evita căderea în conflict, mai înghețat sau mai exploziv la nivel global. Mai ales dacă peste aceste prevederi se suprapun dezbaterile și confruntarea generate de coronavirus, decuplarea globală, relocarea industriilor din China sau obligativitatea alinierii terțelor state la SUA pentru a continua accesul la comerțul global.