• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
19 octombrie 2026 În Actual, Important, Politică

Alegătorii din localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendum local pot solicita votarea la locul aflării

cec2

Comisia Electorală Centrală informează că, alegătorii din localitățile unde pe 1 noiembrie 2026 vor avea loc alegeri locale noi și referendum local pot depune cereri privind votarea la locul aflării (cu urna de vot mobilă).

Potrivit legislației electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secției de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14.00 numai la prezentarea unui certificat medical/adeverinței medicale.

Persoanele care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu se pot deplasa la sediul secției de votare pentru a depune personal cererea, o pot transmite prin intermediul unui membru al familiei sau al lucrătorului social, după caz asistentului social comunitar. Aceasta trebuie să fie completată personal de către alegătorul care solicită votarea la locul aflării fiind anexată copia de pe actul de identitate al alegătorului și, după caz, actele doveditoare care justifică solicitarea (de exemplu: certificat medical, adeverință medicală etc.).

Cererile privind votarea la locul aflării pot fi semnate electronic și depuse la adresa de e-mail oficială a organului electoral

În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează cel puțin doi membri ai biroului, care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.

Articolul precedentVlad Filat: Domnule prim-ministru, iarna este aproape. Nu mai aveți timp pentru experimente, explicații și promisiuni
Articolul următorPrimăria Chișinău a luat act de decizia Curții de Apel: Exact astăzi a expirat mandatul de 4 ani al Irinei Gutnic

Postari relevante:

  • psrm
    O delegație a PSRM participă la Conferința Internațională a Orașelor Înfrățite din China 2026
  • 857471511_1527267652770813_4454303258331800906_n
    Valeriu Chiveri, întrevedere cu delegația ambasadorilor statelor membre din cadrul formatului Weimar pe lângă OSCE

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.881)
  • Bloguri (409)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (867)
  • Important (11.636)
  • Internațional (147)
  • Justiție (310)
  • Politică (7.259)
  • Social (1.786)
  • Uncategorized @ro (34)

Articole recente

  • O delegație a PSRM participă la Conferința Internațională a Orașelor Înfrățite din China 2026 19 octombrie 2026
  • Valeriu Chiveri, întrevedere cu delegația ambasadorilor statelor membre din cadrul formatului Weimar pe lângă OSCE 19 octombrie 2026
  • Premierul: Industria din Moldova poate concura în Europa prin calitate 19 octombrie 2026
  • Directorul „Apă-Canal Chișinău”: Alimentarea cu apă a municipiului este asigurată. Cu toate acestea, situația rămâne una critică 19 octombrie 2026
  • Dodon: Pe 15 noiembrie, Găgăuzia va decide viitorul autonomiei. PSRM mizează pe Fiodor Gagauz la funcția de Bașcan 19 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • O delegație a PSRM participă la Conferința Internațională a Orașelor Înfrățite din China 2026 19 octombrie 2026
  • Valeriu Chiveri, întrevedere cu delegația ambasadorilor statelor membre din cadrul formatului Weimar pe lângă OSCE 19 octombrie 2026
  • Premierul: Industria din Moldova poate concura în Europa prin calitate 19 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4452)
    • octombrie (266)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate