În perioada 19–21 octombrie, la Chișinău are loc atelierul privind consolidarea rezilienței sistemelor de alimentare cu apă potabilă prin managementul bazat pe riscuri. Evenimentul reunește experți ai Biroului regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa și ai Centrului OMS pentru sănătate și mediu de la Bonn, reprezentanți ai Agenției Germane de Mediu și ai Institutului Național pentru Sănătate Publică și Mediu din Țările de Jos, specialiști ai Institutului de Sănătate Publică din Iași și reprezentanți ai instituțiilor și autorităților din Republica Moldova.
„Apa potabilă sigură nu este doar o problemă de infrastructură sau de mediu. Este, înainte de toate, o problemă de sănătate publică”, a declarat secretara de stat a Ministerului Sănătății, Iuliana Garam, la deschiderea atelierului.
Oficiala a subliniat că situația hidrologică din ultimele săptămâni, calificată drept critică în bazinul Nistrului, și reducerea debitelor pe Prut arată necesitatea trecerii de la o abordare reactivă la una bazată pe prevenirea și gestionarea anticipată a riscurilor. În acest context, planurile de siguranță a apei devin esențiale, deoarece permit evaluarea riscurilor pe întregul lanț, de la sursă și captare până la tratare, distribuție și utilizare.
„Pentru Ministerul Sănătății, mesajul este clar: nu este suficient să extindem rețelele. Trebuie să ne asigurăm că apa furnizată este sigură, că riscurile sunt identificate din timp și că serviciile pot funcționa și în condiții de criză”, a menționat Iuliana Garam.
Pe parcursul celor trei zile, participanții lucrează la evaluarea riscurilor, măsurile de control, monitorizare și planificarea îmbunătățirilor, cu scopul extinderii și consolidării planurilor de siguranță a apei în Republica Moldova. Această abordare este promovată și de Legea privind calitatea apei potabile și de Programul național de dezvoltare a sectorului de alimentare cu apă și sanitație pentru anii 2026–2030.
Atelierul are loc în contextul în care, pentru prima dată, Republica Moldova deține președinția Protocolului privind apa și sănătatea al OMS și Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE) pentru perioada 2026–2028. Protocolul este un instrument internațional cu caracter obligatoriu care urmărește protejarea sănătății populației prin asigurarea accesului la apă potabilă sigură și servicii de sanitație adecvate. Printre prioritățile mandatului Republicii Moldova se enumeră accesul echitabil la apă și sanitație, cu accent pe comunitățile rurale și grupurile vulnerabile, consolidarea rezilienței sistemelor de apă în contextul schimbărilor climatice și intensificarea cooperării regionale.
„Președinția protocolului reprezintă nu doar o onoare, ci și o oportunitate de a demonstra prin acțiuni concrete cum pot fi transformate angajamentele regionale în rezultate la nivel național”, a subliniat secretara de stat.
ro