Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică a aprobat raportul asupra unui proiect de lege care prevede actualizarea regimului incompatibilităților aplicabil funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Proiectul extinde categoriile de activități pe care aceștia le pot desfășura în afara orelor de serviciu și stabilește condițiile și mecanismele de notificare, evaluare, autorizare și monitorizare a acestora. Astfel, funcționarii vor putea desfășura activități științifice, didactice și de creație, vor putea participa la proiecte de dezvoltare în domeniul lor de competență și vor putea reprezenta statul în societăți economice.
În același timp, funcționarilor publici cu statut special li se va interzice să desfășoare activități remunerate în cadrul altor autorități publice, să ocupe funcții de demnitate publică sau să activeze în cabinetele demnitarilor. De asemenea, aceștia nu vor putea desfășura activități remunerate, în baza unui contract individual de muncă sau a unui alt contract civil, în cadrul societăților comerciale, cooperativelor, întreprinderilor de stat sau municipale și al organizațiilor necomerciale din sectorul public sau privat, dacă acestea se află sub controlul ori în subordinea autorității în care sunt angajați sau dacă activitatea lor ține de competența acesteia.
Proiectul menține interdicția de a deține funcția de administrator al unei persoane juridice de drept privat și de a desfășura activități de întreprinzător. De asemenea, documentul stabilește obligația funcționarilor de a înlătura orice situație de incompatibilitate în termen de o lună de la apariția acesteia.
Modificările propuse urmăresc consolidarea cadrului legal aplicabil funcționarilor publici cu statut special și alinierea acestuia la standardele internaționale. Inițiativa este în conformitate cu recomandările Grupului de State împotriva Corupției (GRECO), formulate în raportul din aprilie 2024, în urma celei de-a cincea runde de evaluare privind prevenirea corupției și promovarea integrității la nivel central și în instituțiile de aplicare a legii.
Proiectul de modificare a Legii privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne urmează să fie propus Parlamentului spre examinare în prima lectură.
ro