• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
5 noiembrie 2026 În Actual, Important, Social

În această toamnă, campania „Generația Pădurii” unește două fapte bune

IMG_3059.JPG

În această toamnă, pe 14 noiembrie, campania #GenerațiaPădurii unește două fapte bune: în lunca Prutului, în localitatea Pogănești, raionul Hîncești, vor fi plantate 40 de hectare de plop pentru un viitor mai verde și, în același același timp, vor fi colectate haine pentru persoanele care au nevoie de sprijin.

În parteneriat cu AO „CONCORDIA”, Ministerul Mediului invită participanții la acțiunea de plantare din Pogănești să contribuie și la o inițiativă de solidaritate.

„Cei care vin să planteze la Pogănești pot aduce haine curate, călduroase și în stare bună, potrivite pentru toate vârstele, inclusiv nou-născuți. Acestea vor fi colectate la standul care va fi prezent la evenimentul de plantare  și ulterior vor fi transmise în cele 36 centre CONCORDIA din toată țara. Cei care vor să doneze haine în alte raioane o pot face la centrele concordia (lista mai jos).

În această toamnă sunt planificate lucrări de împădurire pe o suprafață de 3.000 de hectare și plantarea a peste 33 milioane de puieți, crescuți în pepinierele specializate. 

În prezent, rata de împădurire a Republicii Moldova este de puțin peste 11,6 %, semnificativ sub media Uniunii Europene, care depășește 35%. În ultimii ani, au fost împădurite peste 24.000 de hectare” – a comunicat instituția. 

Campania #GenerațiaPădurii „Toamna 2026” face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, care prevede creșterea suprafețelor împădurite.

„Pentru a asigura o bună organizare, rugăm cei care vor să vină la plantare la Pogănești să se înregistreze aici: https://forms.gle/Gk3RVU7ivgJKVNU18   

Pentru cei care doresc să participe în alt raion la plantare vom reveni în scurt timp cu detalii și locațiile. 

Lista centrelor CONCORDIA și a locațiilor:
https://www.concordia.md/informatii/harta-serviciilor/  

1.⁠ ⁠Centru maternal – 1

•⁠  Cosăuți (Soroca).

2.⁠ ⁠Centre multifuncționale – 10

•⁠  ⁠Congaz (UTA Găgăuzia);

•⁠  ⁠Dubăsarii Vechi (Criuleni);

•⁠  ⁠Lăpușna (Hîncești);

•⁠  ⁠Pleșeni (Cantemir);

•⁠  ⁠Sănătăuca (Florești);

•⁠  ⁠Taraclia (Căușeni);

•⁠  ⁠Tudora (Ștefan Vodă);

•⁠  ⁠Văleni (Cahul);

•⁠  ⁠Tîrnova (Dondușeni);

•⁠  ⁠Nisporeni.

3.⁠ ⁠Chisinau strada Alba Iulia 175 A (Depozit la Chisinau)” – a mai anunțat Ministerul.

Articolul precedentVasile Tofana participat la deschiderea circulației pe drumul Hîncești – Lăpușna – M1

Postari relevante:

  • 20261105-1ES_7091
    Vasile Tofana participat la deschiderea circulației pe drumul Hîncești – Lăpușna – M1
  • semnul-exclamarii.jpg-ok
    Adresarea opoziției parlamentare: „Nu putem vorbi despre o justiție independentă atunci când există percepția aplicării selective a legii”

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.191)
  • Bloguri (412)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (890)
  • Important (11.949)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.538)
  • Social (1.857)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • În această toamnă, campania „Generația Pădurii” unește două fapte bune 5 noiembrie 2026
  • Vasile Tofana participat la deschiderea circulației pe drumul Hîncești – Lăpușna – M1 5 noiembrie 2026
  • CEC consolidează pregătirea funcționarilor electorali din UTA Găgăuzia pentru gestionarea riscurilor în ziua alegerilor 5 noiembrie 2026
  • Adresarea opoziției parlamentare: „Nu putem vorbi despre o justiție independentă atunci când există percepția aplicării selective a legii” 5 noiembrie 2026
  • Marta Kos: Pentru Republica Moldova, procesul de aderare capătă un nou impuls, cu priorități clare pentru anul următor 5 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • În această toamnă, campania „Generația Pădurii” unește două fapte bune 5 noiembrie 2026
  • Vasile Tofana participat la deschiderea circulației pe drumul Hîncești – Lăpușna – M1 5 noiembrie 2026
  • CEC consolidează pregătirea funcționarilor electorali din UTA Găgăuzia pentru gestionarea riscurilor în ziua alegerilor 5 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4766)
    • noiembrie (89)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate