• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
29 ianuarie 2021 În Breaking, Important, Social

(VIDEO) Modul de acumulare şi utilizare a fondurilor AOAM, prezentat de CNAM

cnam

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a lansat un filmuleț grafic în care explică modul în care sunt colectaţi banii în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi unde sunt utilizate aceste mijloace financiare.

Astfel, bugetul asigurării medicale obligatorii este format în mare parte din contribuţiile achitate de persoanele angajate şi transferuri de la Guvern pentru cei asiguraţi de stat – copii, pensionari, gravide, şomeri şi alţii. Tot în acest buget vin şi banii de la persoanele care achită prima de asigurare în sumă fixă.

Majoritatea banilor acumulaţi (97%) sunt destinați serviciilor medicale pe care CNAM le achită atât instituțiilor medicale publice, cât și private în baza contractelor încheiate. Restul (3%) sunt utilizaţi pentru activităţi de profilaxie (imunizare, screening-uri), dezvoltarea şi modernizarea prestatorilor de servicii medicale, gestionarea fondurilor.

În sistemul de asigurare medicală obligatorie, persoanele asigurate au drepturi egale la un şir de servicii medicale în caz de boală – asistenţa medicală de urgenţă, serviciile acordate de medicul de familie şi echipa sa, medicamente compensate, asistenţa medicală la nivel de ambulatoriu şi cea spitalicească, îngrijiri la domiciliu, servicii de înaltă performanţă, cum ar fi tomografie, ultrasonografie, mamografie, rezonanţă magnetică. Accesul la asistenţa medicală nu depinde de vârstă, venit sau locul de trai.

Pe fondul majorării din ultimii ani a acumulărilor în fondurile de asigurare medicală obligatorie, sistemul de ocrotire a sănătăţii a fost în permanentă perfecţionare şi continuarea acestui proces are drept scop eficientizarea practicilor medicale, profesionalizarea cadrelor medicale, acoperirea financiară a unui număr mai mare de servicii medicale, achiziţia unor preparate mai eficiente concomitent cu creşterea nivelului de satisfacţie al beneficiarilor.

Filmulețul video este parte a campaniei de informare privind drepturile şi obligaţiile persoanelor asigurate, desfăşurată anual de CNAM.

Acesta va fi plasat pe pagina web şi cea de Facebook a CNAM, va fi difuzat pe ecranele amplasate în agenţiile teritoriale ale CNAM, în instituţiile medicale.

Articolul precedentAbsurdul politicii moldovenești
Articolul următorCandu a renunțat la cererea de chemare în judecată depusă împotriva lui Nichiforciuc (DOC)

Postari relevante:

  • img (25)
    Ce trebuie să ştim despre economia UE, parte a căreia tinde să devină economia naţională a RM
  • psrm
    Socialiștii inițiază o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Tofan

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.206)
  • Bloguri (413)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (892)
  • Important (11.965)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.552)
  • Social (1.859)
  • Uncategorized @ro (36)

Articole recente

  • Ce trebuie să ştim despre economia UE, parte a căreia tinde să devină economia naţională a RM 6 noiembrie 2026
  • Socialiștii inițiază o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Tofan 6 noiembrie 2026
  • A cincea reuniune a Dialogului la nivel înalt în domeniul politic și de securitate dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană 6 noiembrie 2026
  • Valeriu Chiveri a discutat la Berlin despre evoluțiile procesului de reglementare transnistreană 6 noiembrie 2026
  • Ion Ceban: Primăria la 3 ani de raport și ne-am pomenit cu o alertă cu bombă la Primărie 6 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ce trebuie să ştim despre economia UE, parte a căreia tinde să devină economia naţională a RM 6 noiembrie 2026
  • Socialiștii inițiază o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Tofan 6 noiembrie 2026
  • A cincea reuniune a Dialogului la nivel înalt în domeniul politic și de securitate dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană 6 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4782)
    • noiembrie (105)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate