• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
6 aprilie 2021 În Important, Politică

Experții au dat aprecieri critice raportului despre activitatea Maiei Sandu în primele 100 de zile în funcția de președinte

maia

www.politics.md

Analiștii politici consideră că șeful statului s-a antrenat mai mult în bătălii politice și mai puțin în soluționarea unor probleme conforme cu atribuțiile ce-i revin președintelui țării.

Experții nu împărtășesc optimismul formulat în raportul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, privind primele o sută de zile de activitate în funcția de șef al statului.

Politologii remarcă faptul că, imediat după preluarea mandatului, direcția principală a activității Maiei Sandu a devenit lupta politică, în special cea de dizolvare a parlamentului.

Ca esență, raportul este destul de modest, chiar dacă acestuia i-a fost rezervată o pagină specială pe site-ul administrației prezidențiale. Unele dintre realizările înscrise trezesc doar nedumerire, consideră politologul Corneliu Ciurea. „De exemplu, „scoaterea țării din izolare internațională” – în condițiile în care nici nu a existat vreo asemenea izolare”, a spus Ciurea într-un comentariu pentru Sputnik Moldova.

„Există percepția că prioritățile reale ale Maiei Sandu nu au fost tocmai cele enumerate în raport. Mult mai mult timp dânsa a alocat luptei politice în raport cu eforturile de a asigura țara cu vaccinuri”, a menționat expertul.

De asemenea, Ciurea a remarcat că, judecând după raportul președintelui, Sandu și-a atribuit unele merite care nu-i aparțin în totalitate. De exemplu, repartizarea vaccinurilor pe platforma COVAX – nu se poate afirma că acesta este meritul exclusiv al președintelui.

„Primul pas președintele l-a făcut cu stângul. Sperăm că Maia Sandu va înțelege că în prima parte a mandatului său nu s-a ocupat cu ceea ce trebuia să se ocupe și acest exercițiu s-ar putea să-i fie util”, a constatat expertul.

Aprecierile respective coincid cu opiniile analistului politic, Ian Lisnevschi, care consideră că singurul angajament electoral în care a făcut progrese președintele este cel cu privire la provocarea alegerilor parlamentare anticipate.

„Avansarea spre alegerile anticipate este obiectivul cu care, deocamdată, se poate lăuda doamna președinte în activitatea sa în primele o sută de zile”, a spus expertul.

Potrivit politologului, din realizările enumerate în raport, cu unele accepțiuni, pot fi remarcate seria de vizite oficiale pe care le-a întreprins Maia Sandu.

„Din păcate, aceste vizite nu au dat mare lucru și nu au influențat în vreun mod politica externă a țării”, a remarcat Lisnevschi.

Cât privește asigurarea țării cu vaccinuri, este prea devreme să vorbim despre anumite succese, consideră politologul.

„În acest sens vedem numai politizarea problemei privind livrarea vaccinurilor. Societatea moldovenească și așa este dezbinată, iar acum aceasta se fragmentează și pe tema „vaccinurilor” și acțiunilor care trebuie luate pentru combaterea pandemiei de COVID-19”, a spus expertul.

Potrivit lui Lisnevschi, scopurile declarate privind de combaterea pandemiei vin în contradicție cu aspirațiile președintelui de a realiza dizolvarea parlamentului.

„Este imposibil să te pregătești concomitent de alegeri anticipate și să dai asigurări, totodată, că luptați cu pandemia de COVID-19. Fie că îți dorești sincer oprirea răspândirii virusului și crearea unui guvern plenipotențiar, fie provoci alegeri anticipate, iar odată cu asta și un nou focar de infectare, așa cum, anterior, a fost cazul alegerilor locale și a celor prezidențiale”, a concluzionat analistul politic.

La 2 aprilie s-au împlinit exact 100 de zile de când Maia Sandu a preluat mandatul de președinte al Republicii Moldova. În acest sens, vineri a fost făcut public raportul întitulat „3 priorități. 44 de acțiuni îndeplinite”, ce dezvăluie o listă de obiective pe care, potrivit Maiei Sandu și administrației prezidențiale, șeful statului a reușit să le implementeze cu succes în primele o sută de zile.

Cele trei priorități declarate de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, sunt: ieșirea din criza sanitară și economică, lupta cu corupția și scoaterea țării din izolare internațională.

Articolul precedent100 zile ale Maiei Sandu – un poem narcisiac
Articolul următorDeja un mit, dar clădirile au ars pe bune: 7 aprilie 2009, cine și ce lecție a învățat

Postari relevante:

  • IMG_9227
    Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor
  • inima moldovei vlah prim
    Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.443)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (339)
  • Important (6.146)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.984)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025
  • Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent 16 octombrie 2025
  • Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu 16 octombrie 2025
  • Anca Dragu, în discuții cu directorul Departamentului European al FMI 16 octombrie 2025
  • Lider de partid: Prima acţiune pe care ar trebui să o facă noul premier va fi demararea unui amplu audit care să cuprindă cele mai importante domenii 16 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025
  • Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent 16 octombrie 2025
  • Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu 16 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3051)
    • octombrie (179)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate