• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
28 iulie 2023 În Actual, Breaking, Important

Noi decizii adoptate de către Comisia pentru Situații Excepționale

guvern

Peste 2 milioane de lei vor fi alocate din fondul de intervenție al Guvernului, în vederea acoperirii cheltuielilor suportate pentru gestionarea crizei refugiaților. Decizia a fost luată în ședința Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Astfel, 928 de mii de lei vor fi acordate pentru întreținerea centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate, instituite de autoritățile administrației publice locale de nivelul doi, iar 147 de mii de lei – pentru cele instituite de administrația publică de nivelul întâi. În același scop, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va primi 976 de mii de lei, iar Ministerul Educației și Cercetării – 16 mii de lei.

De asemenea, potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, Compania Națională de Asigurări în Medicină va achita pentru serviciile de asistență medicală prestate persoanelor strămutate din Ucraina, chiar dacă acestea sunt în procesul dobândirii statutului de protecție temporară.

Decizia se referă la asistența medicală de urgență, asistența medicală primară și examenul medical gratuit, acordate de către instituțiile medico-sanitare încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.

Articolul precedentTeroarea de la Curtea de Conturi continuă. Vezi ce postare a făcut o angajată!
Articolul următorRepublica Moldova marchează Ziua Constituției

Postari relevante:

  • ceban
    Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat
  • dodon
    Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.184)
  • Bloguri (412)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (889)
  • Important (11.942)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.532)
  • Social (1.855)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat 5 noiembrie 2026
  • Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților 5 noiembrie 2026
  • BPR: Vadim Krasnoselski, la revenire din Federația Rusă, va primi interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani 5 noiembrie 2026
  • Republica Moldova își propune să închidă 25 de capitole de negociere cu UE în 2027 5 noiembrie 2026
  • PSRM se opune reformei administrativ-teritoriale promovate de PAS și cere revenirea la consultări 5 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat 5 noiembrie 2026
  • Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților 5 noiembrie 2026
  • BPR: Vadim Krasnoselski, la revenire din Federația Rusă, va primi interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani 5 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4758)
    • noiembrie (81)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate