• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
4 octombrie 2023 În Important, Politică

Voturile în cazul alegerilor parlamentare: PAS ar obține 45,4%, pe locul doi se poziționează Blocul Comuniștilor și Socialiștilor – 31,6%, urmat de PDCM – 5,0%.

unnamed (1)

În perioada 24-30 septembrie 2023, compania sociologică iData a efectuat un sondaj socio-politic la nivel național pe un eșantion de 1002 respondenți, dintre care 95% au fost contactați telefonic (metoda CATI), iar 5% au completat chestionarul on-line (metoda CAWI). Sondajul este făcut la comanda iData și este aprobat de către Comisia Electorală Centrală. Eroarea maximă de eșantionare de ±3%, iar eșantionul este reprezentativ pentru Republica Moldova, cu excepția populației din Stânga Nistrului și a cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc în afara țării.
Studiul a scos în evidență o creștere de 4,7p.p. față de luna August a cetățenilor care sunt de opinia că lucrurile în Republica Moldova merg într-o direcție greșită – 52,8%. Iar persoanele care consideră că lucrurile merg într-o direcție corectă constituie 32,3%, cu 5,5p.p. mai mult față de luna anterioară. Restul respondenților, 14,1%, nu au dat un răspuns la această întrebare.

Preferințe geopolitice.
În privința vectorului de integrare europeană, 56,4% dintre respondenți sunt pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europenă, iar 34,7% sunt contra, estul 8.9% nu au o opinie în această privință.
În cadrul Barometrului iData, persoanele chestionate au fost întrebate dacă sunt pentru sau contra aderării Republicii Moldova la blocul militar NATO. Astfel, peste jumătate sau 54,4% sunt contra aderării la NATO, 31,3% sunt pentru aderare, iar 14,3% s-au abținut să răspundă la întrebare.
Încă o întrebare care a fost adresată respondenților se referă la atitudinea Republicii Moldova față de CSI. Astfel aproximativ același număr de respondenți sunt pentru ieșirea și pentru rămânerea în CSI. Mai exact: 39,7% sunt pentru ieșirea R.M. din CSI, iar 39,6% sunt pentru rămânerea în CSI. Restul respondenților, în proporție de 18,4% nu au reușit să exprime o atitudine exactă în această privință și încă 2,3% au preferat să nu ofere un răspuns.

Evenimente marcante în luna septembrie.
Locul 1 – 7,2% – Sărbători și comemorări
Locul 2 – 3,3% – Procesul de aderare la UE
Locul 3 – 3,1% – Creșterea generală a prețurilor
Locul 4 – 3,1% – Discursul Maiei Sandu la ONU
Locul 5 – 3,0% – Criza socio-economică
Locul 6 – 2,4% – Mărirea salariilor
Locul 7 – 2,2% – Maratonul din Chișinău
Locul 8 – 2,0% – Campania electorală
Locul 9 – 1,9% – Exerciții militare cu SUA/NATO
Locul 10 – 1,6% – Reforme în justiție (inclusiv probleme)

Alegeri parlamentare – preferințele de vot.
Potrivit Barometrului iData, voturile în cazul alegerilor parlamentare sunt repartizate astfel: PAS ar obține 45,4%, pe locul doi se poziționează Blocul Comuniștilor și Socialiștilor – 31,6%, urmat de PDCM – 5,0%. Sub 5%, în ordine descrescătoare sunt: Partidul MAN – 4,2%, Partidul ”Șansa” – 3,8%, Partidul Nostru – 3,8%, Partidul Social Democrat European – 1,8% și Platforma DA – 1,6%. Restul partidelor se poziționează sub 1,5%.
Excluzând voturile din stânga Nistrului și diasporă, formațiunii PAS îi revine 56 de mandate, 39 de mandate le primește BCS și încă 6 mandate aparțin PDCM. Aceste procente sunt calculate din rândul respondenților ce au exprimat o opțiune de vot. De menționat că doar circa jumătate din toți respondenții au numit o formațiune politică.

Politicienii care se bucură de cea mai mare încredere. 
Cea mai multă încredere a cetățenilor o au politicienii Maia Sandu – 20,4%, Igor Dodon – 8,2% și Ilan Șor – 5,1%.
În privința celui mai activ politician în opinia respondenților, pe primul loc se află Maia Sandu – 15,2%, urmată de Ion Ceban – 6,2% și Ilan Șor 5,8%.


Preferințele electorale la alegerile locale.
La întrebarea ”Cu reprezentantul cărei formațiuni politice veți vota pe 5 noiembrie?”, majoritatea voturilor le-au primit PAS – 17,8%, BCS – 11,3% și MAN – 7,5%. Restul formațiunilor au primit sub 2,2% din voturile totale.
La alegerile din Chișinău pentru funcția de primar, voturile au fost repartizate astfel: Ion Ceban – 57,6%, Lilian Carp – 18,8% și Victor Chironda 9,1%. Acest procente sunt calculate din subeșantionul de locuitori ai municipiului Chișinău, care au exprimat o opțiune de vot.

Articolul precedentIgor Grosu: CEC va adopta lista persoanelor ce nu pot fi înregistrate în calitate de concurenți electorali
Articolul următorPachetul „Spor pentru Moldova”, susținut de Parlament în prima lectură

Postari relevante:

  • energocomw
    Energocom va reduce cheltuielile salariale cu 10 milioane de lei
  • cucu (1)
    Dumitru Cucu, administrator autorizat, cere publicarea listei administratorilor ale căror autorizații urmează să fie retrase: Spuneți-ne lista. Publicați-o!

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.488)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (836)
  • Important (11.231)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.908)
  • Social (1.712)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Energocom va reduce cheltuielile salariale cu 10 milioane de lei 22 septembrie 2026
  • Dumitru Cucu, administrator autorizat, cere publicarea listei administratorilor ale căror autorizații urmează să fie retrase: Spuneți-ne lista. Publicați-o! 22 septembrie 2026
  • Regimul accizelor va fi aliniat la normele UE 22 septembrie 2026
  • PSRM solicită Parlamentului să examineze chiar în ședința de astăzi proiectul privind reducerea TVA la carburanți 22 septembrie 2026
  • Maia Sandu a discutat cu o delegație de senatori cehi despre parcursul european al Republicii Moldova și cooperarea bilaterală 22 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Energocom va reduce cheltuielile salariale cu 10 milioane de lei 22 septembrie 2026
  • Dumitru Cucu, administrator autorizat, cere publicarea listei administratorilor ale căror autorizații urmează să fie retrase: Spuneți-ne lista. Publicați-o! 22 septembrie 2026
  • Regimul accizelor va fi aliniat la normele UE 22 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4047)
    • septembrie (346)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate