• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 ianuarie 2024 În Important, Politică

Președintele PSDE, Ion Sula, a discutat cu șeful Misiunii USAID în R. Moldova, Jeff Bryan

16 f 2

Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, a avut o întrevedere cu șeful Misiunii Agenției SUA pentru Dezvoltare (USAID) în Republica Moldova, Jeff Bryan.

Părțile au discutat despre situația social-politică din R. Moldova, parcursul european al țării și planurile de viitor ale PSDE.

Liderul social-democrat a informat despre rezultatele alegerilor locale generale și eforturile PSDE pentru crearea coalițiilor proeuropene în raioane, pentru asigurarea vectorului european al țării.

Ion Sula a reiterat adeziunea fermă a formațiunii pe care o conduce față de valorile europene și occidentale și determinarea de a contribui pe toate căile la realizarea dezideratului european al Republicii Moldova.

Președintele PSDE a mulțumit pentru susținerea constantă pe care poporul american o acordă, prin intermediul proiectelor USAID, țării noastre și cetățenilor săi. În mod special au fost menționate proiectele în vederea sporirii rezilienței economice, dezvoltării rurale și a domeniului agricol, coeziunii sociale și de suport în reformarea sectorului justiției și combaterii corupției.

La întrevedere au mai participat vicepreședintele PSDE pentru cooperare internațională, Eremei Priseajniuc, și Roman Purici, Director Adjunct, Oficiul Democrație și Bună Guvernare, USAID Moldova.

Articolul precedentPremierul Dorin Recean la întrevederea cu președinții de raioane: „Obiectivul nostru comun este să creștem bunăstarea cetățenilor”
Articolul următorDeclarație: Condamnăm noul mecanism de suspendare a licențelor posturilor TV și lipsa transparenței în procesul de legiferare a acestuia

Postari relevante:

  • ceban
    Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat
  • dodon
    Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților

Caută

CATEGORII

  • Actual (10.184)
  • Bloguri (412)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (488)
  • Geopolitică (889)
  • Important (11.942)
  • Internațional (147)
  • Justiție (313)
  • Politică (7.532)
  • Social (1.855)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat 5 noiembrie 2026
  • Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților 5 noiembrie 2026
  • BPR: Vadim Krasnoselski, la revenire din Federația Rusă, va primi interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani 5 noiembrie 2026
  • Republica Moldova își propune să închidă 25 de capitole de negociere cu UE în 2027 5 noiembrie 2026
  • PSRM se opune reformei administrativ-teritoriale promovate de PAS și cere revenirea la consultări 5 noiembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Ion Ceban va prezenta raport pentru cei 3 ani de când a obținut al doilea mandat 5 noiembrie 2026
  • Igor Dodon: Acum nu este momentul pentru majorarea salariilor președintelui, miniștrilor și deputaților 5 noiembrie 2026
  • BPR: Vadim Krasnoselski, la revenire din Federația Rusă, va primi interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 5 ani 5 noiembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4758)
    • noiembrie (81)
    • octombrie (491)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate