• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
19 mai 2024 În Breaking, Important, Politică

Șefa statului și-a încheiat vizita în Germania, unde a discutat despre cooperarea economică și aderarea la UE

0C4A5242

În perioada 17-18 mai, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat în Republica Federală Germania. Această vizită subliniază angajamentul Moldovei și al Germaniei de a consolida relațiile bilaterale și de avansa parcursul european al țării noastre.

Șefa statului a avut întâlniri cu Președintele Frank-Walter Steinmeier, Cancelarul Olaf Scholz, Președinta legislativului german, Bärbel Bas, și cu membrii comisiilor parlamentare pentru afaceri externe și afaceri europene. Discuțiile s-au axat pe aprofundarea legăturilor economice cu Germania, o sursă importantă de investiții în Moldova. Totodată, șefa statului a discutat cu oficialii germani despre pașii pe care urmează să-i facă țara noastră pentru obținerea, într-un viitor apropiat, a calității de membră a Uniunii Europene.

„Germania este un puternic și important aliat al Republicii Moldova, în drumul nostru spre Uniunea Europeană, democrație și prosperitate. Liderii germani susțin aderarea Moldovei la UE, astfel încât cetățenii noștri să trăiască în pace, bună înțelegere și prosperitate”, a declarat Președinta Maia Sandu.

Cancelarul Olaf Scholz, acceptând invitația șefei statului și-a confirmat vizita la Chișinău în această vară. Aceasta va fi prima vizită bilaterală a unui șef al executivului german în ultimii 12 ani. Liderul german a declarat că este impresionant ce reușește Republica Moldova și cetățenii săi pe drumul către UE. „Aceștia demonstrează voința de a reforma și reziliența într-un mediu dificil. Suntem alături de voi cu toată determinarea”, a afirmat Olaf Scholz.

În cadrul vizitei, în orașul german Leipzig, Președinta Sandu a primit premiul „Robert Blum pentru Democrație 2024”, oferit sub patronajul Președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoțit de suma de 25000 de euro, care va fi donată. „Acest premiu nu este doar o recunoaștere a eforturilor mele, dar și o dovadă a rezilienței și determinării cetățenilor Republicii Moldova în calea spre democrație”, a spus Președinta.

Șefa statului a avut, de asemenea, întâlniri cu comunitățile de moldoveni la Berlin și Frankfurt pe Main. „Cetățenii noștri de peste hotare sunt adevărați ambasadori ai Moldovei și, prin eforturile lor, ne fac munca de promovare a țării mai ușoară”, a declarat Președinta Maia Sandu după discuțiile cu conaționalii.

Articolul precedentPropunere: 5% din banii obținuți din vânzarea produselor alcoolice și a țigărilor să fie direcționați pentru tineret și sport
Articolul următorCâțiva concurenți electorali au fost sancționați de către CEC

Postari relevante:

  • mae1
    Reacția MAE privind organizarea alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova
  • biroul
    Întrevederea reprezentanților politici de la Chișinău și Tiraspol va avea loc la 24 septembrie

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.458)
  • Bloguri (402)
  • Breaking (1.376)
  • Economie (481)
  • Geopolitică (833)
  • Important (11.201)
  • Internațional (147)
  • Justiție (302)
  • Politică (6.881)
  • Social (1.706)
  • Uncategorized @ro (32)

Articole recente

  • Reacția MAE privind organizarea alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova 21 septembrie 2026
  • Întrevederea reprezentanților politici de la Chișinău și Tiraspol va avea loc la 24 septembrie 21 septembrie 2026
  • Problemele locuitorilor din Dubăsarii Vechi, discutate cu deputata Olga Ursu 21 septembrie 2026
  • Alegerile regionale din 15 noiembrie 2026: condițiile pentru candidații la funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei 21 septembrie 2026
  • La Academia „Ștefan cel Mare” a MAI a fost inaugurat un laborator pentru instruirea operatorilor de drone 21 septembrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Reacția MAE privind organizarea alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova 21 septembrie 2026
  • Întrevederea reprezentanților politici de la Chișinău și Tiraspol va avea loc la 24 septembrie 21 septembrie 2026
  • Problemele locuitorilor din Dubăsarii Vechi, discutate cu deputata Olga Ursu 21 septembrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4017)
    • septembrie (316)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate