• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
29 mai 2024 În Actual, Breaking, Important

CEC a aprobat două regulament privind organizarea secțiilor de vot

cec

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în cadrul ședinței, două acte normative subsecvente legii electorale. Acestea se referă la organizarea secțiilor de votare pentru cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot aflați în afara țării și pentru cei domiciliați în localitățile din stânga Nistrului.

Regulamentele stabilesc particularitățile de constituire a secțiilor de votare, organizare și funcționare a organelor electorale ierarhic inferioare, precum și particularitățile de organizare și desfășurare a votării cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot peste hotarele țării și cei domiciliați în localitățile din stânga Nistrului în cazul alegerilor parlamentare, prezidențiale și al referendumurilor republicane.

În context, Regulamentul privind particularitățile constituirii și funcționării secțiilor de votare pentru alegătorii Republicii Moldova domiciliați în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni și Regulamentul cu privire la votarea cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotarele țării, aprobate în anul 2018, au fost abrogate.

Actele normative aprobate astăzi vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Articolul precedentAntony Blinken efectuează o vizită la Chișinău
Articolul următorDorin Recean a îndemnat cetățenii Republicii Moldova din țară, dar și de peste hotare, să participe la alegerile europarlamentare

Postari relevante:

  • R3_14431-scaled
    Comisia pentru politică externă a avizat candidaturile agreate pentru funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în India și Portugalia
  • 1000110082
    MAN propune o soluție legislativă pentru vehiculele abandonate

Caută

CATEGORII

  • Actual (7.871)
  • Bloguri (374)
  • Breaking (1.362)
  • Economie (463)
  • Geopolitică (736)
  • Important (9.597)
  • Internațional (147)
  • Justiție (254)
  • Politică (5.602)
  • Social (1.308)
  • Uncategorized @ro (25)

Articole recente

  • Comisia pentru politică externă a avizat candidaturile agreate pentru funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în India și Portugalia 10 iunie 2026
  • MAN propune o soluție legislativă pentru vehiculele abandonate 10 iunie 2026
  • Republica Moldova continuă denunțarea acordurilor încheiate pe platforma CSI 10 iunie 2026
  • Vladimir Odnostalco: Politicile PAS au dus la șomaj în masă și la exodul a sute de mii de cetățeni din Republica Moldova 10 iunie 2026
  • Natalia Plugaru a avut o întrevedere cu Directorul General al OIM 10 iunie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Comisia pentru politică externă a avizat candidaturile agreate pentru funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în India și Portugalia 10 iunie 2026
  • MAN propune o soluție legislativă pentru vehiculele abandonate 10 iunie 2026
  • Republica Moldova continuă denunțarea acordurilor încheiate pe platforma CSI 10 iunie 2026

Arhiva

  • 2026 (2412)
    • iunie (175)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate