• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
18 aprilie 2024 În Important, Politică

Liderul PSDE a discutat cu președintele Comitetului Economic și Social European

photo_2024-04-18_12-17-29

Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, împreună cu vicepreședintele pentru cooperare internațională, Eremei Priseajniuc, s-au întâlnit, astăzi, cu președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Oliver Röpke, însoțit de consilierul pentru relații internaționale, Charles Manoury.

În cadrul întrevederii, s-a discutat despre situația social-politică din Republica Moldova, parcursul european al țării noastre și rolul PSDE în realizarea acestui deziderat strategic.

Președintele Ion Sula a reiterat atașamentul ferm al PSDE față de valorile europene și importanța consolidării tuturor forțelor politice, dar și a societății civile, pentru a demonstra unitate națională în realizarea obiectivului nostru european. „Ne dorim un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri, iar acest viitor este în Uniunea Europeană”, a declarat Ion Sula.

Comitetul Economic și Social European, condus de Oliver Röpke, este prima instituție a UE care a decis să implice Republica Moldova în activitatea de la Bruxelles, facilitând astfel integrarea țării noastre în Uniunea Europeană.

Articolul precedentMâine este ultima zi când pot fi depuse actele pentru înregistrarea în calitate de concurent electoral la alegerile din 19 mai 2024
Articolul următorStart campaniei electorale pentru alegerile locale noi și parțiale din 19 mai 2024

Postari relevante:

  • calmic
    INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine
  • moldelectrica
    În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.810)
  • Bloguri (337)
  • Breaking (1.345)
  • Economie (429)
  • Geopolitică (471)
  • Important (7.524)
  • Internațional (147)
  • Justiție (182)
  • Politică (4.012)
  • Social (836)
  • Uncategorized @ro (21)

Articole recente

  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026
  • Premierul: Echipele Moldelectrica intervin în regim continuu pentru remedierea situației 31 ianuarie 2026
  • Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Christopher Smith 30 ianuarie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026

Arhiva

  • 2026 (336)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate