Republica Moldova va încheia cu Statul Israel un Acord de cooperare în materie civilă și comercială. Comisia pentru politică externă și integrare europeană va propune plenului Parlamentului ratificarea tratatului.
Documentul va asigura o platformă de dialog juridic între autoritățile Republicii Moldova și ale Statului Israel. Implementarea Acordului va facilita înaintarea solicitărilor de asistență juridică în vederea obținerii probelor, comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare, precum și recunoașterea și executarea hotărârilor emise de instanțele de judecată ale ambelor state.
Respectiv, după ratificarea Acordului, cererile de asistență juridică se vor depune prin intermediul Ministerului Justiției Republicii Moldova și Departamentului de Asistență Juridică pentru Țările Străine, Administrația Instanțelor Judecătorești a Statului Israel. Până în prezent, acestea sunt înaintate fie în baza principiului reciprocității, fie în baza tratatelor internaționale.
De menționat că prevederile Acordului nu se vor aplice asistenței sociale, recuperării impozitelor, amenzilor sau altor sancțiuni, precum și altor chestiuni aferente administrației publice. De asemenea, tratatul nu se vor aplica pentru recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești care privesc starea civilă a unei persoane, inclusiv căsătoria, divorțul, stabilirea paternității, tutela etc.
Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statului Israel cu privire la cooperarea juridică în materie civilă și comercială a fost semnat la 27 mai 2025.
ro