Undeva în Anglia…

Ce demonstrează retragerea Marianei Durleșteanu în chiar momentul consultărilor Maiei Sandu cu fracțiunile parlamentare? Că femeia față de femeie lupus est. Maia Sandu și-a devorat, ca o călugăruță canibală, concurenta folosind, probabil, în acest scop tot felul de băieți cu ochi albaștri din țara lui Byron și Don Juan. Din această cauză, soarta lui Gațcan mi se pare mult mai blîndă decît cea a lui Durleșteanu. Omul, cel puțin, a fost dus la mare în Bulgaria, reabilitat, după asta adus acasă în Parlament și așezat la locul lui. Singurele urmări negative țin de ocazionale ghionturi pe care le mai încasează din cînd în cînd domnul Gațcan de la colegii săi de breaslă atunci cînd uită să apese pe butonul de vot.

În cazul doamnei Durleșteanu s-a acționat, însă, potrivit scenariilor tipic englezești cu otrăviri surpriză, asasinate la masa de scris și înmormîntări cu sicriul acoperit. Doar că fără mult tam tam, într-o liniște glacială a unui mediu semiurban din apropierea aeroportului Heathrow. Și, desigur, în absența bunicuței Marple, astfel încît n-are cine să ne povestească ce personaje sordide din filmele cu Sean Connery despre James Bond au pășit pragurile celor două apartamente ale Marianei Durleșteanu. Sper totuși că ”inteligenții” băieți de la ”intelligence” nu s-au comportat cu fosta ambasadoare moldoveană potrivit rețetelor înfiorătoare ale lui Alfred Hitchcock și distinsa doamnă este bine mersi în continuare.

Astfel, realitatea englezească, cu aerul distins de crimă aristocratică din romanele lui Conan Doyle despre Sherloch Holmes, dar și descreieratele reglări de conturi din filmele lui Guy Ritchie ne invadează și tulbură liniștea provincială a unui tîrg moldovenesc aflat la o distanță de aproximativ 150 de km de Iași sau Odesa. Stafiile coșmărești ale lui Berezovsly și Litvinenko, îmbrăcate în lințolii albe pătate de mici pete de sînge și uraniu, privirile sadice ale lui Jack Spintecătorul și John Christie, ucigașul în serie din Notting Hill, care ne paralizează pașii și ne țin locului și urzelile diabolice ale spionilor Sidney Reilly și Kim Philby, ambii înmormîntați în Rusia dar care ca niște strigoi dați dracului se încăpăținează să nu ne părăsească și ne priveghează din postura de Robin Hood convertit la magie neagră, toate aceste personaje tabără asupra noastră întrupate în marmora rece și descărnată a două figurine locale – Maia Sandu și Mariana Durleșteanu.

Dacă cineva mă va întreba acum ce înseamnă integrare europeană, răspunsul meu cu siguranță nu va viza nenorocitul Acord de Asociere cu UE care zace uitat într-un sertar colbăit al unui adjunct de subsecretar de stat. Și nici sprijinul financiar generos al instituțiilor europene a cărui unic reprezentant în Moldova este astăzi omul cu pălărie neagră și cu mustață balzaciană care întruchipează personajele harpagoane din Comedia Umană (iertată să-mi fie alunecarea criminală spre literatura franceză). Singura față credibilă a Uniunii Europene este astăzi pentru mine ansamblul de spioni, criminali și agenți sub acoperire care au pătruns neautorizat în spațiul nostru senin și mioritic, ferit pînă nu demult de vîntoaicele civilizatorii, prin două domnițe cu chip aparent plăcut, trecute de patruzeci de ani.

Păcat că n-a fost numită doamna Durleșteană Prim Ministru! Am fi avut un cocktail Molotov din două conducătoare ”europene” a căror dialog ”civilizat” s-ar fi produs doar prin intermediul celebrei mitraliere britanice Maxim, prima armă de distrugere în masă produsă de mintea ilustră a lumii ”bune”.

Dar n-a fost să fie.