Iulian Chifu

Secretarul de stat al SUA a fost prezent la Bruxelles la începutul săptămânii cu o agendă plină pe linie NATO, participând și la o conferință organizată de către GMF. Discursurile și susținerile sale publice arată elementele majore ale schimbării fundamentale a ordinii liberale globale la care asistăm și pe care o îmbrățișează Statele Unite, deopotrivă cu partenerii săi occidentali. Noul desen strategic vine cu vești bine și cu vești rele, deopotrivă, la nivelul lumii așa cum o știm.

Revenirea la Statul Național ca sursă de putere și legitimitate. Reforma instituțiilor globale

Mai întâi, susținerile lui Mike Pompeo anunță o perioadă de profundă turbulență, reașezare și de schimbare a lumii. Principala schimbare de fond este revenirea la originea puterii și legitimității: statul național, ca sursă pentru toate acordurile și organizațiile internaționale. Statul național recucerește rolul central ca și principiul suveranității statelor pe principiul că “nimic nu poate înlocui statul-națiune ca garant al libertăților democratice și apărător al intereselor naționale”.

La capitolul veștilor bune, Statele Unite anunță menținerea ordinii liberale globale, promovarea păcii și cooperării între state, ca obiective majore ale statelor și instituțiilor internaționale și prezervarea idealurilor Occidentale, cu menținea adaptării instituțiilor la aceste deziderate, convenite la momentul lansării acestora. Tot Mike Pompeo anunță, fără echivoc, susținerea Statelor Unite și a președintelui Donald Trump pentru NATO și relația transatlantică, asigurarea securității Europei – ca aliat, și nu ca parte a securității Statelor Unite, e adevărat – ca și decizia în comun pentru marile teme ale reformelor, inclusiv în ceea ce privește Tratatul INF, al Forțelor nucleare cu rază medie din Europa.

Dar aceleași discursuri vin și cu veștile mai puțin bune pentru continuitatea lumii pe care o știm. Statele Unite denunță “coroziunea ordinii liberale” dar și multilateralismul ca scop în sine. Mai mult tratate și mai mulți birocrați nu sunt o soluție în sine. Sistemul configurat trebuie să revină la orientarea pe obiective și eficiență. Instituțiile vizate de nevoia de reformare sunt multiple: ONU – misiuni de menținere a păcii perpetue nu duc la pace, nici la democrație sau liberalizare, nu ajută la atingerea obiectivelor stabilite de organizație; Banca Mondială și FMI au probleme pe multiple direcții în a atinge obiectivele de reconstrucție post-război și lansarea creșteiri economice prin recursul la politicile de austeritate, Organizația Statelor Americane și Uniunea Africană nu rezolvă obiectivele păcii și democrației, a libertății în lume, tolerând statele ce ies din reguli.

Despre Uniunea Europeană, Pompeo întreabă retoric dacă mai reprezintă interesele statelor sau pe cele ale birocraților de la Bruxelles? Secretarul de Stat al SUA susține că actorii răi au exploatat lipsa de leadership și au speculat funcționalitatea instituțiilor în scopul lor propriu.

Lumea Viitorului mai riscantă, mai periculoasă, mai amenințătoare

Și de aici începe situația cea mai complexă a veștilor proaste: pentru lume, odată cu dezbaterea privind Tratatul INF, al forțelor cu rază medie în Europa și a situației Rusiei care încalcă acest Tratat încă de la mijlocul anilor 2010. Concluzia este în două trepte: ultimatumul pentru a respecta Tratatul în 60 de zile – conformare verificabilă și transparentă – în caz contrar vine retragerea din Tratat a SUA și relansarea cursei înarmărilor și a reapariției perspectivelor războiului nuclear global, inclusiv pe baza teoriei escaladării spre a dezescalada.

De fapt, avem de a face cu o formula de ruptură și ieșire din dilema impusă de către Rusia Occidentului, atunci când asumă folosirea armei nucleare în conflicte regionale convenționale. Într-adevăr, teza escaladării pentru a dezescalada presupune ca Rusia să utilizeze arma nucleară tactică, tracând peste linia roșie, pentru a determina revenirea la masa de dialog și a forța câștigurile sale teritoriale convenționale, bazându-se pe varianta că Occidentul, NATO și SUA nu vor fi de acord niciodată să replice cu aceeași monedă, deci folosind arma nucleară. Mai mult, o asemenea discuție legată de reacția nucleară crează cele mai profunde falii în interiorul NATO, a relației transatlantice și a Occidentului.

Or pe această dimensiune, Statele Unite doresc fie revenirea în reguli și eliminarea armelor nucleare cu rază medie, testate deja de Rusia și amenințând, de pe vehicule mobile și stabile, Europa, fie ieșirea din Tratat și lansarea unei afirmații puternice de contra-reacție dură, odată ce un asemenea pas peste linia nucleară se va fi produs. Însăși susținerea obținută de către SUA la NATO din partea tuturor Aliaților pentru abordarea ultimativă a Rusiei pe această temă deschide ușa unui acord general ca, după 60 de zile, abordarea să intre în realitatea de zi cu zi, deci să revenim la perioada politicilor periculoase ale epocii Hrușciov, din timpul Crizei Rachetelor din Cuba.

Pe de altă parte, devine evident că jocul global și presiunea asupra gesturilor aventuriste ale Rusiei au depășit nivelul acceptabil de către Occident, de către America lui Trump, în orice caz, și că politica loviturilor de fait accompli, urmate de amenințări cu escaladarea conflictului dacă nu se recunoaște situația și câștigurile de facto, pas cu pas, ale Moscovei, nu mai poate da rezultate. Ca în dilema salamului feliat, în care lumea tot mănâncă, pas cu pas, câte o felie, ajungând în final să mănânce tot salamul, abordarea pe metoda pașilor mici de a consacra câștiguri tactice de jur împrejurul lumii, valorificând voința politică de utilizare a forței militare și amenințarea constantă de a recurge la forță, nu mai poate da rezultate, în cazul Rusiei lui Putin, chiar dacă acest lucru înseamnă împingerea lumii spre tensiunile nucleare pe care le credeam depășite.

China, Iran, Rusia – dușmanii valorilor, regulilor și angajamentelor

Discursul lui Michael Pompeo atacă principalele ținte ale nemulțumirilor americane în legătură cu activitatea și comportamentul lor neconform cu interesele de securitate ale Statelor Unite, conform cu Strategia de Securitate Națională a Președintelui Trump. Se regăsesc, deci, aici, China, Iranul și Rusia, fiecare dintre ele cu propria încălcare concretă a valorilor, regulilor și angajamentelor internaționale. Astfel, China este criticată pentru că, în ciuda unei creșteri substanțiale economice și a dezvoltării sale, acest proces nu a transformat-o într-un stat democratic și susținător al stabilității regionale, ci a provocat mai multă represiune internă de natură politică și provocări regionale subtanțiale în zona Mării Chinei de Sud și a Mării Chinei de Sud-Est. China a fost primită în lumea democrațiilor liberale, a fost salutată în rolul său competitiv și economic major, dar nimeni nu a sancționat comportamentul acestui actor pe celelalte dimensiuni.

Potrivit Statelor Unite, China s-a obișnuit să exploateze găurile și limitele Organizației Mondiale a Comerțului impunând restricții pieței, forțând transferuri tehnologice și furând proprietate intelectuală. Aceasta știe că opinia publică internațională și comunitatea internațională nu are nici o putere să oprească violările drepturilor omului de pe teritoriul său care au ajuns de proporții orwelliene.

Iranul a revenit în comunitatea națiunilor libere după semnarea acordului nuclear, dar a continuat să utilizeze resursele care i-au revenit cu această ocazie și produsele comerțului regăsit pentru a susține teroriștii și dictatorii. Teheranul continua să țină arestați numeroși ostateci, între care pe Bob Levinson, de 11 ani deja. Iranul a ignorat cu bună știință rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, a mințit inspectorii Agenției Intenaționale pentru Energie Atomică despre programul său nuclear și a scăpat de sancțiunile ONU. Dar, în același timp, numai săptămâna trecută a testat o rachetă balistică, încălcând Rezoluția 2231 a Consiliului de Securitate al ONU.

Nu mai târziu de începutul acestui an, Teheranul a folosit Acordul de Prietenie SUA-Iran pentru aduce acuzații împotriva Statelor Unite în fața Curții Internaționale de Justiție – majoritatea având legătură cu activitatea sa îneconformă pe toată durata de funcționare a acordului nuclear JCPOA.

Rusia are cel mai complicat dosar în rechizitorul făcut de către Pompeo: nu a îmbrățișat valorile libertății și cooperării internaționale, a subminat și distrus opoziția și a invadat Georgia și Ucraina, state suverane. În plus, a desfășurat atacul cu armă chimică de sursă militară pe pământ străin, în Europa – cazul Skripal – încălcând Convenția Internațională pentru Armele Chimice la care este parte, în plus, a violat tratatul Forțelor Nucleare cu Rază medie în Europa, care se va dovedi și punctul central al discursurilor și criticii americane de la Bruxelles.

În final, Secretarul American de Stat a reafirmat principalele abordări ale Statelor Unite, care lămuresc și liniștesc lumea: Statele Unite nu părăsesc leadershipul international și nici nu-și părăsesc prietenii, aliații și partenerii din sistemul internațional, și nu se retrag nicăieri, nici în izolare, nici din pozițiile pe care le dețin, ci chiar dimpotrivă; instituțiile internaționale trebuie să faciliteze cooperarea și să promoveze valorile lumii libere, în caz contrar vor fi reformate, eliminate sau vor intra în irelevanță; atunci când cineva încalcă tratatele la care sunt parte, ele trebuie expuse, confruntate și trebuie să plătească prețul acestei încălcări, în caz contrar tratatele trebuie să fie reașezate sau să fie dizolvate, dacă nu permit acest lucru, deoarece angajamentele trebuie să însemne ceva, adică chiar respectarea concretă a angajamentelor, în litera și spiritul lor. Administrația americană a ieșit sau a renegociat tratate, acorduri comerciale și alte aranjamente internaționale care nu mai respect interesul național sau pe cel al aliaților în mod legal, fără a leza pe nimeni,

Acorduri revizuite: cerințele interesului național

La acest capitol, al acordurilor revizuite, principalul punct este retragerea din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, în lipsa unei posibilități de a introduce condiții mai favorabile Statelor Unite. Actuala formulă, susține Pompeo, “sifonează banii contribuabilului american și îmbogățește poluatori globali precum China”. În contrapartidă, SUA a găsit alte resurse și soluții încălzirii globale, care ar putea fi îmbrățișată de către întreaga lume: competiția puternică a companiilor energetice relansată fără blocaje a trecut la inovare libere de constrângeri și rezultatul a fost scăderea dramatică a emisiilor de bioxid de carbon.

De altfel, nu întâmplător, majoritatea acordurilor denunțate de către Statele Unite sau renegociate au un profund caracter economic și financiar, o reflectare directă a nivelului de înțelegere global al pragmatismului tranzacționist al lui Donald Trump.

În cazul Acordului nuclear cu Iranul, JCPOA, Statele Unite au schimbat cursul acestuia pe motivul continuării activităților destabilizatoare și violente ale Teheranului care subminează spiritul acordului și amenință siguranța poporului american și a aliaților. Pe această cale, aliații sunt conduși să preseze Iranul să limiteze ambițiile sale revoluționare în Orientul Mijlociu și să susțină terorismul global pentru ambiții de putere regională. SUA doresc să întărească coaliția care, împreună, să reușească să impună acest deziderat pașnic, prin constrângere și sancțiuni.

Statele Unite au renegociat cu Canada și Mexicul acordul regional nord-american NAFTA pentru a susține interesele muncitorului american. Acordul revizuit a fost semnat la summitul G20 de la Buenos Aires, în urmă cu o săptămână, și vineri a intrat în Congres spre a fi ratificat. Noul acord include noile prevederi și vine să întărească ideea Americii lui Donald Trump că nici un acord comercial nu e potrivit în fiece epocă, și trebuie adaptat, ajustat, revizuit după ce se demonstrează că crează efecte secundare majore.

La capitolul instituțiilor care trebuie reformate, reuniunea G20 a convenit nevoia de reformare a OMC-Organizația Mondială a Comerțului, în timp ce Banca Mondială și FMI au nevoie să fie reașezate pe direcția politicilor care promovează prosperitatea economică și să întrerupă practica împrumuturilor către state care se pot împrumuta fără probleme de pe piața liberă de capital, precum China, așa cum dorește să blocheze și formulele de împrumuturi publice către băncile de dezvoltare care pot să-și atragă singure capitalul de pe piață. Formulele acestea de împrumut privilegiat alterează competiția corectă pe piață și privilegiază unii jucători, sau le permite să împrumute la dobânzi preferențiale, necesare statelor în dificultate.

Pe aceeași linie, Mike Pompeo a atacat Curtea Penală Internațională, considerată un tribunal care afectează suveranitatea SUA și a altor state, respectiv libertățile acestor state din cauza încercării biroului Procurorului TPI de a deschide o investigație contra personalului american din Afganistan. Washingtonul anunță fără echivoc că-și va proteja cetățenii, ca și pe cei ai statelor aliate din NATO prezenți în teatrul de război, în fața unor acuzații injuste. Iar concluzia Statelor unite este că TPI nu mai răspunde scopurilor pentru care a fost create, ci devine un instrument contra păcii și securtății în lume, contra celor care sunt chemați să limiteze dezastrul în zone aflate la distanță strategică, pe teritoriul altor state slabe, scăpate de sub control.

Mike Pompeo susține că nu e vorba despre subminarea acestor instituții, nici o retragere a SUA din conducerea globală a lumii, ci doar revenirea la scopul inițial al acestor instituții, în beneficiul tuturor statelor lumii, respective construcția unei ordini mondiale liberale care previne războiul și realizează o prosperitate crescută pentru toată lume

Școlarii premianți ai lui Trump: sistemul SWIFT, NATO și Inițiativa de Securizare a Proliferării

Firește că Secretarul de Stat American a avut, în contrapartidă, cuvinte de laudă pentru instituții bune, corecte, necesare, moderne, adaptate la nevoile lumii contemporane de azi.

La capitolul premianți ai sistemului se numără sistemul SWIFT, cel care a deconectat și sancționat Iranul și băncile iraniene de la platforma de schimburi din cauza riscului la care supune acest sistem global de plăți pentru toată lumea. Inițiativa Securizării Proliferării nucleare – Proliferation Security Initiative, alcătuită din 11 state în timpul administrației bush și ajunsă azi la 105 state care sunt preocupate de oprirea proliferării traficului de arme de distrugere în masă are o contribuție majoră la creșterea securității lumii.

Nu în ultimul rând, NATO intră la instituțiile indispensabile în condițiile în care fiecare stat plătește partea sa indispensabilă pentru a descuraja dușmanii și a apăra poulația aliată în fața oricărei amenințări. NATO face acum eforturi majore pentru a întări cea mai puternică alianță din întreaga istorie.

Iliberalismul pus la colț în noul eșafodaj global al Americii lui Trump

În mod poate surprizător, Mike Pompeo vine și condamnă definitiv și irevocabil iliberalismul. Poate nu întâmplător, Polonia a ieșit din era contestărilor anti-europene conservatoare și a revizuit propriile politici pe justiție, pentru a le pune în acord cu Uniunea Europeană, și e de așteptat reacția Ungariei lui Viktor Orban, vizat direct de acuzațiile lui Mike Pompeo, făcute în numele Americii: “devine urgent să facem aceste schimbări pentru că ne confruntăm cu state și actori puternici, ale căror ambiții este să redeseneze lumea după propria lor imagine iliberală”.

Cu acest deziderat și sub imperiul acestei ambiții pronunțate explicit – cu definirea definitive[ a politicilor conservatoare americane ca fiind în spectrul democrației liberale, fără drept de apel, Secretarul American de Stat trasează direcțiile prezervării lumii libere prin cooperarea comună. Schimbările propuse de către Statele Unite – actor care este, totodată, o super-putere, îmbrățișând politica de putere propusă pe scena internațională de rivali, dar și o putere normativă, respectând legi, angajamente, acorduri, deziderate comune, în format aliat și de cooperare multilaterală – vizează obiectivul final de a servi intereselor popoarelor și cetățenilor față de care statele sunt responsabile, deopotrivă.

Iar instrumentarul este, în viziunea propusă de către Mike Pompeo, crearea instituțiilor internaționale agile, respectând suveranitatea națională, care livrează pe măsura misiunilor pemntru care au fost create și care crează valoare adăugată pentru pentru ordinea liberală și pentru pacea întregii lumi. Mesianic, Pompeo adaugă faptul că, “Atunci când America conduce, pacea și prosperitatea vin cu certitudine, iar atunci când America și aliații săi europeni, când Occidentul nu conduce, alții o vor face” în locul și împotriva valorilor pe care le apără comunitatea euro-atlantică.

Tratatul INF rămâne pe masă pentru încă 60 de zile

Poate cea mai puternică critică în cele trei discursuri/declarații de la Bruzelles ale lui Mike Pompeo, a fost cel referitor la Tratatul INF, a forțelor nucleare cu rază medie în Europa. Iar ținta a fost Rusia, pusă pe coji de nuci și acuzată direct în cadrul reuniunilor sub egida NATO. De la Tratatul din 1987, menit să ducă la dezescaladarea amenințării nuclerare în Europa, ne aflăm azi în situația în care, o Rusie revizionistă și revanșardă, care introduce în doctrina sa utilizarea armei nucleare în conflictele regionale în care interesele sale ar fi afectate, care recurge la doctrina escaladării pentru a dezescalada – utilizarea armei tactice nucleare pentru a determina recunoașterea câștigurilor făcute oportunist – încalcă tratatul încă de la mijlocul anilor 2000, produce, testează și amplasează rachete de croazieră SSC-8, potrivit nomenclatorului NATO.

Astfel, Mike Pompeo a subliniat că toate testele cu această rachetă ilegală au fost lansate de la site-ul Kapustin Yar, că au fost testate variantele lansatoarelor fixe și mobile, în același timp, că desfășurarea acestui tip de rachetă reprezintă o amenințare directă la adresa NATO și facilităților din aria sa de responsabilitate, mai mult, Rusia a continuat cu înarmarea mai multor batalioane cu acest tip de rachetă SSC-8. SUA au respectat strict și cu scrupulozitate Tratatul INF, în ciuda acestor date, a invitat Rusia să reintre în reguli, iar subiectul a fost discutat de cel puțin 30 de ori de către responsabilii americani cu cei ruși subliniindu-se aceste încplcări ale tratatului și nevoia de a reintra în reguli, în caz contrar urmând să apară și consecințele, și costurile situației curente.

Rusia a procedat cum se pricepe mai bine, șmecherește, insistând pe variantele clasice de ocolire a responsabilității și continuând să se joace cu focul. Astfel, mai întâi a negat că ar exista așa ceva, a cerut mai multe informații, a lansat contra-acuzații fără nici o bază, a refuzat mai bine de 4 ani să recunoască aceste acuzații chiar dacă li s-a probat caracteristicile rachetei, istoria testărilor, activitatea și locurile de desfășurare a ei. După ce în noiembrie 2017, acum un an, aceste date au devenit publice, Rusia a admis că are acele arme, într-un final, dar a început să schimbe narațiune susținând că acestea ar respecta tratatul!!!

Cum Statele Unite țin Rusia sub acuzație pentru un întreg dosar al nerespectării angajamentelor internaționale, situația a intrat în faza extremă, la un an distanță. Pe lângă acțiunile infame din Georgia, anexarea Crimeii, agresiunea militară din Estul Ucrainei, Siria, amestecul în alegerile americane și din alte state, Cazul Skripal, acum atacul din strâmtoarea Kerci împotriva Ucrainei, azi avem pe listă și încălcarea Tratatului INF, dar amenințarea și trecerea linii roșii atrage consecințe mult mai serioase.

E motivul pentru care Statele Unite, susținute pe deplin de toți aliații săi, a lansat un adevărat ultimatul de 60 de zile Rusiei pentru a se conforma angajamentelor sale din Tratat, recunoscând că deține acele arme și distrugându-le, revenind la varianta transparentă și verificabilă a acestor acțiuni, în caz contrar, SUA va suspenda și obligațiile sale care decurg dina cest acord pentru a se apăra și a-și apăra aliații. Aceasta înseamnă dobândirea, producerea și amplasarea capabilităților ce duc la contracararea amenințărilor, respectiv Relansarea cursei înarmărilor și a perspectivei războiului nuclear! O revenire la condițiile Războiului Rece, în plină escaladare, pe baza regulii Distrugerii Reciproce Asigurate. Iar întreaga responsabilitate pentru un asemenea curs revine Rusiei, pe umerii căreia stă alegerea de a face schimbările necesare și de a reveni în cadrul Tratatului INF!