Vitalie Ciobanu

Octavian Țîcu a produs surpriza zilei de miercuri, 18 septembrie, anunțându-și ieșirea din Platforma DA și intenția de a candida la postul de primar al Chișinăului. Desprinderea de fracțiunea PPDA era oarecum previzibilă, dar o candidatură la Chișinău este mai mult decât atât, înseamnă intrarea într-un antagonism direct cu Blocul ACUM – din care Țîcu declară totuși că nu pleacă, rămâne deputat independent în cadrul Blocului ACUM (nu e clar cum își imaginează el asta) – și în concurență cu Andrei Năstase, anunțat drept candidat oficial al Blocului pentru alegerile din 20 octombrie. Există aici două paliere de analiză. Unul moral și altul politic.

Luxul opiniei separate

Octavian Țîcu a ajuns parlamentar pe listele Blocului ACUM, dar în același timp și-a exprimat de mai multe ori dezacordul față de opțiunile partidelor componente și ale unor lideri ai săi – să ne amintim de reacția lui la votul lui Năstase în favoarea Rusiei la APCE. Țîcu nu a votat-o pe Greceanîi președinte de Parlament, mergând împotriva înțelegerilor la nivel de formațiuni – cele care au făcut posibilă debarcarea lui Plahotniuc –, și s-a disociat și în alte împrejurări de poziția Blocului, împreună cu Iurie Reniță și Lilian Carp.

Detașarea sa de acum a stârnit comentarii și iritări previzibile. Unii (foști) comilitoni ai lui Țîcu îl acuză de egoism, de vanitate: „Își permite luxul unei opinii separate. Vrea să se păstreze imaculat, pe seama celorlalți colegi, care trebuie să se „murdărească” (căci așa-i în politică), altfel n-ai cum să-ți îndeplinești niște obiective cu care te-ai angajat în fața electoratului, adică eliminarea regimului Plahotniuc, dezoligarhizarea, scoaterea statului din captivitate. Or, într-un fel se văd lucrurile din opoziție și cu totul diferit se prezintă ele când ești nevoit să împarți puterea cu socialiștii…” Și încă: „Este OK să critici, dar fă-o în interiorul echipei, nu în afara ei”.

Octavian Țîcu a „parat” aceste reproșuri, susținând că vocea sa nu mai era auzită, că a fost înlăturat din structurile de conducere ale Blocului ACUM, că a fost ținut departe de anumite decizii – întâlnirea cu Kozak, negocierile cu Dodon, numirea ambasadorilor etc. – că, nemaiputând influența ceva, nu-i rămânea altă cale decât să-și exprime în mod public dezacordul, așa cum îi cerea conștiința. De altfel, plecarea sa nu trebuie să mire pe nimeni. Încă în timpul campaniei electorale, cine-și mai aduce aminte, Octavian Țîcu afirmase că Blocul ACUM, căruia i s-a alăturat fără a deveni membru PAS sau al Platformei DA, nu înseamnă doar liderii săi, Maia Sandu și Andrei Năstase. Mai sunt și alte voci sonore, personalități distincte, care nu vor executa orbește ordinele de sus, ci își vor susține tranșant opiniile.

Spirit critic versus solidaritate de echipă

Plecarea lui Țîcu, dar mai ales candidatura lui la primăria Chișinăului, atinge chestiuni de principiu pentru politica moldoveană. Cum se comportă un intelectual înregimentat într-un bloc politic, în condițiile când acesta se află, ca urmare a unei conjuncturi ingrate, într-o coaliție de guvernare cu un adversar ideologic? Cât poți să cedezi, cât de departe poți merge cu anumite compromisuri, fără a-ți pierde identitatea, fără ați trăda idealurile?

Există și reversul acestei dileme: până unde poate fi admisă critica internă, încât să nu afecteze solidaritatea unei formațiuni? În Moldova am avut în acești ani personalități remarcabile și mai puțin echipe de cursă lungă, fără de care nu poți construi nimic temeinic. În politică nu lucrezi doar cu stofa de-acasă, lucrezi și cu „materialul clientului”: numeri mandatele pe care le ai și vezi ce poți face cu ele. Octavian Țîcu își asumase rolul „tăunului” în Blocul ACUM, înțepăturile lui au/aveau menirea să trezească organismul din amorțire, avertizând asupra riscurilor concubinajului toxic cu Dodon.

Situația însă nu mai e la fel, nu mai e vorba de aceleași raporturi, tacit acceptate, după ce Țîcu a ales o partitură solitară. Solitară și nu prea, de vreme ce va fi susținut în aceste alegeri de PUN-ul lui Traian Băsescu și Anatol Șalaru.

Oportunitatea politică

Octavian Țîcu deranjează strategia Blocului ACUM, făcându-i concurență lui Andrei Năstase, dar cât de conformă este decizia sa cu interesul național, singurul care contează? În definitiv, interesul național e mai presus de traiectoria unor persoane, indiferent de numele lor… Coabitarea cu socialiștii, întărirea lui Dodon provoacă mari nemulțumiri în rândurile electoratului „ideologic” al Blocului ACUM, îi erodează popularitatea.

Mai ales că rezultatele primelor o sută de zile nu sunt tocmai spectaculoase. Nivelul de viață al populației n-avea cum să crească peste noapte. Arestările din dosarul fraudei bancare s-au lăsat prea mult așteptate. Întreaga campanie de dezoligarhizare e destul de împleticită, trebuie să țină cont de vulnerabilitățile PSRM și ale lui Dodon. E greu. Și pentru că Blocul ACUM a decis să continue coabitarea cu socialiștii, semnând cu ei un acord prin care se vor menaja reciproc în timpul campaniei electorale, pe dreapta a apărut o nișă goală, rezervată altă dată „luptei cu imperialismul rusesc”. O nișă pe care sunt tentați să o umple alți actori, și nu doar s-o umple, ci să-i dea consistența valorii lor incontestabile.

Bătălia pentru primăria Chișinăului e prima oportunitate pentru partidele declarat unioniste să-și încerce forțele în noua conjunctură politică, în care avem la guvernare o alianță post-Plahotniuc, o coaliție „amestecată”. Problema unioniștilor e că n-au fost în stare să ofere un candidat comun. Aceste partide se consideră în mod egal „chemate” să salveze patria.

La Chișinău și-au anunțat și înregistrat candidaturile câțiva ostași ai dreptei: Valeriu Munteanu, Dorin Chirtoacă, Vlad Țurcanu și, iată, și Octavian Țîcu. Ultimul este probabil figura cea mai proeminentă în această casetă tricoloră – parlamentar, critic curajos al lui Plahotniuc, cunoscut pentru independența sa de opinie în cadrul Blocului ACUM. Nu în ultimul rând, pregătirea de istoric și… virtuțile de boxer îi oferă lui Octavian Țîcu niște avantaje de imagine în raport cu ceilalți competitori unioniști.

Dacă veleitarismul și orgoliile care sufocă eșichierul de dreapta basarabean nu vor descuraja electoratul românofil să meargă la vot, astfel încât socialistul Ceban să câștige din primul tur, atunci am putea trata alegerile de la Chișinău cu destulă relaxare și ironie. Dar nu e deloc sigur.

Vom vedea dacă Octavian Țîcu va reuși să-i scoată din casă pe sceptici, dacă va aduna suficiente sufragii pentru a accede în turul doi și, ulterior, în lupta finală, la disperare, să refacă reduta geopolitică de la Chișinău („ori noi, ori socialiștii”). Adică, în pofida sprijinului politic mult mai solid de care se bucură Andrei Năstase, să devină el, Octavian Țîcu, candidatul care să adune voturile răzlețite ale proeuropenilor și unioniștilor din capitală.

„Dați-vă peste cap cum vreți voi, numai să nu cedați Chișinăul rușilor, că n-o să v-o iertăm niciodată!”, am auzit ieri o exclamație în troleibuz. Omul avea dreptate.