Cornel Ciurea

După ce am vorbit despre dreapta politică și Blocul ACUM, dorim să discutăm despre bucătăria internă a Partidului Democrat. E un partid care a trăit un șoc puternic în luna iunie atunci când a fost deconectat de la aparatul de oxigenare al puterii. Exilat în opoziție, decapitat prin plecarea lui Plahotniuc și pus sub acuzare politică prin declarația Parlamentului privind capturarea statului, PDM a descoperit rapid ce înseamnă vorba rusului – из князьи в грязи. Democrații erau meniți pierzaniei și se rostogoleau văzând cu ochii în mocirla Infernului. Astăzi această cădere a fost blocată iar PDM a fost resuscitat printr-o serie de acțiuni semi-chirurgicale. Și, totuși, ieșirea deplină din criză și căutarea unei noi identități rămân a fi sarcini supreme pentru acest partid cu istorie din Republica Moldova.

Coborârea în infern a PDM – luna iunie 2019

Dispariția lui Vlad Plahotniuc în luna iunie, după evenimentele bizare pe care noua guvernare PSRM-ACUM le-a numit ”tentativă de lovitură de stat” iar democrații – ”transfer pașnic al puterii”, a însemnat intrarea în haos pentru PDM. Șocul a fost unul absolut. Certitudinea liderilor partidului că PDM nu poate efectiv să coboare de pe soclul puterii a fost exprimată de fostul Secretar General al Partidului după alegerile parlamentare din februarie – ”avem în mod sigur opt ani de guvernare în față după care vom vedea”. N-a fost să fie. Aceeași siguranță era inspirată și de Plahotniuc, care la final de campanie, în luna februarie, exclama euforic înconjurat de colegi – „I-am ciuruit!”.

Această încredere orbitoare în forțele proprii și subestimare a adversarilor poate fi considerată principală cauză a eșecului democraților. Primele semnale ale unei asemenea cecități s-au reliefat încă în vara anului 2018. Putem discuta la nesfârșit dacă decizia judecătorească care a anulat victoria lui Năstase în alegerile pentru primăria Chișinăului ar fi fost gafa fatală a regimului Plahotniuc. Personal, cred că, nu a fost. Dar prestația aiuritoare a Silviei Radu și sondajele mult prea optimiste făcute de companiile de sondaje apropiate de PDM au arătat că în tabăra democraților se întâmplă lucruri bizare. Mai mult, se vorbea chiar de un sabotaj intern. În realitate, era mai curând vorba de o autosuficiență cultivată în interior prin inocularea unei convingeri că PDM pur și simplu nu poate pierde. Înfrângerea jenantă a Silviei Radu la Chișinău n-a avut nici un efect de trezire. Partidul s-a cufundat și mai mult într-un somn letargic.

În mod sigur, a fost subapreciată și disponibilitatea partenerilor externi (în primul rând, SUA) de a susține sistemul „oligarhic” al lui Plahotniuc. Americanii n-au simțit nevoia să se ”murdărească” prin sprijinirea acestui regim, având la dispoziție planul B (de fapt, A) – crearea guvernului Sandu. Diplomația de peste ocean păcătuiește deseori prin a susține regimuri impopulare atunci când interesele cer acest lucru dar își abandonează fără nici o remușcare partenerii intrați în dizgrație atunci când reușește să îmbrobodească alți lideri locali creduli dar cu imagine curată. Maia Sandu era din acest punct de vedere mult mai ispititoare. Că, mai târziu, această alegere și-a dovedit limitele și eroarea de calcul – nu mai are cum să redreseze lucrurile.

Zăbovirea în infern a PDM – fără speranțe și în așteptarea condamnării

Pe parcursul verii PDM-ul s-a zbătut între agonia mistuirii de focul confruntărilor interne și cea a înghețării în captivitatea pe care le-o pregăteau adversarii politici. Soarta părea să fie pecetluită pentru acest partid, în discuție fiind doar ce pedeapsă să-i fie aplicată și în care din compartimentele iadului să fie plasat.

Partidul a amânat desfășurarea Congresului, neputând să cadă de acord asupra candidaturilor conducerii. Pavel Filip era  ba numit șef al fracțiunii parlamentare al PDM ba era înlocuit cu Diacov. În interior s-au conturat câteva tabere iar oamenii lui Plahotniuc au fost reduși la tăcere, ceea ce era traumatizant pentru un partid a cărui mărire politică era asociată cu numele acestui om.

Democrații, care l-au ales în cele din urmă în septembrie, pe Filip președinte, au operat o distincție netă între fosta echipă a partidului considerată vinovată de eșec și echipa guvernamentală a lui Filip, văzută ca singura garnitură neîntinată și capabilă să scoată partidul din criză. Această viziune domină astăzi viața internă de partid ceea ce provoacă nemulțumiri atât în rândul foștilor apropiați ai lui VP (abrevierea numelui lui Plahotniuc, acceptată în PDM) cât și în rândul foștilor aparatcici, considerați pentru o anumită perioadă de timp, total nefrecventabili.

În același timp, Maia Sandu și Andrei Năstase, sub acompaniamentul săltăreț și provocator al unei părți a societății civile, încercau din răsputeri să pornească decimarea rândurilor democraților. Ei numeau acest proces ”revenire la principiile statului de drept, dezoligarhizarea și decapturizarea statului”, iar PDM vedea în aceste tentative doar o meschină intenție de răzbunare, un fel de ”a-și lua statul înapoi” în sens de intrare în posesie a statului cu o nouă guvernare arbitrară și abuzivă. Au fost rapid eliminați conducătorii multor structuri guvernamentale prin dispoziții deseori excesive. A fost anunțată și vânătoarea pe urmele lui Plahotniuc și Șor iar unii lideri democrați (printre care Vlad Cebotari, în primul rând) au început să primească citații de la procuratură.

Astfel, partidul părea să se prăbușească sub povara loviturilor politice și procuroricești.

PDM redivivus?

Chinurile infernului ale PDM s-au încheiat aproape în întregime după căderea Guvernului Sandu. PDM nu putea să nu voteze cu socialiștii demiterea acestui guvern care reprezenta un pericol de moarte pentru membrii formațiunii. Prin eliminarea de la guvernare a celor mai inflexibili dușmani, democrații și-au tras sufletul și au obținut șansa remontării. Adepți ai pragmatismului în politică, ei înțelegeau foarte bine că nici un fel de „love story” nu este posibil între ei și „smintiții” din Blocul ACUM.

În același timp, ei au deschis o cale de comunicare cu socialiștii, mult mai dispuși spre tranzacții decât cei din Blocul ACUM. Incompatibilitatea geopolitică conta deja mai puțin după sugestia cu iz de blasfemie pe care ACUM-iștii au primit-o în vară din partea occidentalilor de a face o majoritate cu socialiștii. Podurile spre socialiști au fost construite nu de ei ci chiar de partenerii de ai căror interese PDM anterior se îngrijea. Ocaziile se răzbună și în politică, de aceea democrații au făcut imediat târgul cu Dodon, chiar dacă alianța n-a fost constituită oficial.

E adevărat că a rămas nesoluționată până la capăt problema fragmentării interne. Provocați și din exterior, „șașlâcarii” din PDM, continuă să se reunească în diverse formate, în raioanele pe care le controlează, dorind să schimbe raportul de forțe din partid. Și, totuși, recentul Consiliu Politic al PDM a demonstrat că acțiunile subversive ale contestatarilor lui Filip din interiorul partidului au fost pentru moment neutralizate. Astfel, PDM pare să se mențină pe linia de plutire.

Problemele și viitorul PDM

Pentru a reuși în actuala conjunctură, PDM urmează să rezolve câteva probleme fundamentale.

• Gestionarea adecvată a memoriei lui Plahotniuc. În mod paradoxal, membrii PDM încă nu s-au resemnat definitiv cu plecarea lui Plahotniuc. Mulți dintre ei își doresc în taină o revenire spectaculoasă a fostului lider democrat de o manieră similară celei reușite de Napoleon de pe insula Elba. În același timp, strategia conducerii PDM este de a se debarasa cât mai rapid de această moștenire pentru a face partidul prizabil politic în vederea creării unor alianțe de guvernare. Aceeași problemă ține de politica de cadre. Unii foști ortaci ai lui VP au fost marginalizați, alții, precum Candu – se află încă în primele rânduri. Obiectivul menținerii unității partidului obligă conducerea să-i acomodeze pe ”prietenii lui VP” rămași în noua configurație politică. Ideea de ”reformă internă” și curățire a partidului cere însă contrariul. E o dilemă greu de rezolvat.
• Acceptarea noii conduceri la nivelul partidului. Noua conducere – Filip, Jizdan, Babuc – este o echipă contestabilă pentru eșalonul de frunte al partidului. Având o susținere solidă în teritoriu, această garnitură este considerată totuși mult prea ”ușoară” de ”greii” partidului și e văzută mai curând ca o soluție de avarie. Afirmarea de mai departe a acestui trio va depinde de politica de alianțe pe care o va duce în interiorul partidului, felul în care vor fi distribuite funcțiile de vice-președinți, volumul de resurse care va fi atras și păstrarea grupului parlamentar.
• Relația cu factorul extern. În pofida unor încercări de resetare a relației cu occidentalii, există în continuare o reciprocă lipsă de încredere. Partidul nu poate uita ușor așa-numita ”trădare a occidentalilor” din luna iunie iar occidentalii văd PDM în cel mai bun caz ca un frățior mai mic și insignifiant al Maiei Sandu. O asemenea situație obligă PDM să intre în cârdășie cu socialiștii pentru a-și umfla prețul în fața occidentalilor. Apropierea de socialiști, însă, este riscantă pentru că poate împinge PDM definitiv în zona intereselor rusești.
• Lipsa unei identități politice și poziționări strategice. În ultimul timp, PDM ne-a obișnuit mai mult cu discursuri despre ”reforma internă” a partidului și susținerea tacită, fără angajament politic real, al guvernului Chicu. Asta e cam puțin. Deși se declară în continuare partid pro-european, PDM cochetează în continuare cu ideologia de sorginte plahotniucistă – pro-Moldova și se află în colaborare latentă cu un partid pro-rus. Amplitudinea politică a poziționărilor democraților este de-a dreptul amețitoare. O asemenea situație nu poate dura mult și la un moment dat PDM va fi obligat să-și concretizeze opțiunile.

Toate aceste probleme vor putea fi rezolvate în scurt timp în cazul în care PDM va decide să-și oficializeze relațiile cu socialiștii, intrând deschis cu ei într-o alianță de guvernare. O asemenea soluție ar fi un colac de salvare pentru un partid de factură clientelară ca PDM, care este legat prin toate fibrele sale de guvernare. În același timp, pentru PDM este important „să-și vândă cât mai scump pielea” și să nu să se grăbească ca fata mare la măritat. Existența alternativei – o coaliție cu Blocul ACUM – urmează să fie exploatată la maximum pentru a-și atribui cât mai multe poziții cheie. Această alianță va fi și ea luată cu siguranță în calcul la momentul oportun.