• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
15 septembrie 2025 În Actual, Important, Politică

Blocul ALTERNATIVA a prezentat programul pentru tineri: „Salarii decente, locuințe accesibile și șanse reale în Moldova”

photo_2025-09-15_10-38-37

Blocul Electoral ALTERNATIVA și-a anunțat astăzi, 15 septembrie, prioritățile sale pentru tinerii din Moldova. Programul, elaborat cu experții din cadrul echipei și consultat cu cetățenii, a fost prezentat de unul dintre candidații blocului, Andrei Oțel, care a precizat că dacă vrem să avem un viitor aici, acasă, trebuie să investim în tineri, să le oferim șanse reale.

„Tinerii sunt energia care poate reconstrui Moldova. Ei sunt vocea schimbării, dar și cei care resimt cel mai dur lipsa de perspectivă, salariile mici și exodul masiv peste hotare.”

Principalele măsuri ale programului:

Venituri decente și locuințe accesibile pentru tineri: reduceri fiscale, sprijin pentru angajarea absolvenților, extinderea programului „Prima Casă” inclusiv în mediul rural și lansarea inițiativei „Primul Copil, Prima Casă”.

Educație la standarde europene: reabilitarea căminelor studențești, modernizarea campusurilor, introducerea cardului multifuncțional Moldova Youth Card și un program național de training pentru competențele viitorului.

Integrarea pe piața muncii: recunoașterea voluntariatului ca experiență profesională, stagii de practică în parteneriat cu sectorul privat, programul „Moldova Start-Up Tineret” și stimulente pentru tinerii din diasporă care aleg să revină și să investească în țară.

Sprijin pentru familiile tinere: majorarea indemnizațiilor la naștere, reduceri fiscale pentru educația și sănătatea copiilor, compensarea procedurilor de fertilizare in vitro și extinderea programelor de îngrijire a copiilor mici.

Viață socială și infrastructură pentru tineri: centre de tineret moderne în fiecare raion și municipiu, card unic pentru cultură, sport și transport, dar și crearea unui nou Minister al Tineretului, Sportului și Familiei.

„Angajamentul nostru este salarii decente, locuințe accesibile, educație de calitate, șanse reale pe piața muncii și sprijin pentru a întemeia familii aici, în Moldova. Pe 28 septembrie, ieșiți la vot și sprijiniți Blocul Electoral ALTERNATIVA. Alegeți o Moldovă unde tinerii nu mai pleacă, ci rămân, construiesc și prosperă. ALTERNATIVA este!”

Articolul precedentCNPF pune punct în cazul Topaz
Articolul următorIgor Dodon s-a întâlnit cu locuitorii din Tvardița

Postari relevante:

  • parlament3
    Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament
  • FB_IMG_1760694878964
    Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.458)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (341)
  • Important (6.161)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.997)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament 17 octombrie 2025
  • Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni 17 octombrie 2025
  • Maia Sandu: Avem nevoie de un prim-ministru care să încerce să învioreze economia 17 octombrie 2025
  • Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie 2025 17 octombrie 2025
  • PLDM: După ce a alcătuit lista de deputați și a desfășurat o campanie în favoarea PAS, contrar normelor legale care interzic implicarea instituției prezidențiale în activități partizane, Maia 17 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Două primărițe alese pe lista Partidului Nostru nu vor merge în Parlament 17 octombrie 2025
  • Conducerea PSDE participă la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni 17 octombrie 2025
  • Maia Sandu: Avem nevoie de un prim-ministru care să încerce să învioreze economia 17 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3066)
    • octombrie (194)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate