• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
16 septembrie 2019 În Actual, Important

Care este viitorul academiilor de științe?

semn exclamare

Acad.,Prof. Gheorghe Duca, Membru boardului ALLEA

Care este viitorul academiilor de științe?Aceasta a fost una din discuțiile cheie ale ședinței de astăzi a Boardului de Administrare a Federației Europene de Științe și Arte (ALLEA).

De la Academia clasică (a lui Platon) au evoluat două modele principale de organizarea: learned society – o societate a cunoașterii, un club al intelectualilor; manager of science – administrator al cercetării, care are în subordine institute de cercetare. Sunt forme complexe a academiilor. De exemplu, Academia Finlandeză – administrator de agenții, fonduri și, în același timp, club elitar de savanți; Academia de Științe a Moldovei (până în 2017) – consultant al autorităților în politici științifice, administrator al institutelor și club de savanți.

Nu există o poziție consolidată despre cum trebuie să arate o academie a viitorului. Însă, savanții europeni, consideră, univoc, că este ușor să distrugi și foarte complicat să construiești. De aceea, comunitățile academice merită a fi menținute, nu în detrimentul viziunilor politice pentru știință, dar în favoarea acestora.

Experiența managerială și științifică a academiilor este extrem de valoroasă. Din păcate, în Rusia acest deziderat a fost înțeles tardiv, în Ungaria și Polonia urmează să se înțeleagă, în Ucraina încep să se precipite schimbări nefaste pentru academie. În Moldova, Academia a trecut deja un proces unilateral și regresiv de reformă din partea politicienilor, iar cei de astăzi, au viziuni de restabilire a formei trecute a Academiei. Merită să ne întoarcem în trecut sau poate construim o formă mai desăvârșită a organizării științei elitare? Cum credeți?

Am propus să discutăm acest subiect și la următoarea ședință a Boardului ALLEA, care va avea loc la Chișinău. Am pregătit acest subiect încă din 2017 și sper că, în detrimentul agendei încărcate, vom avea oportunitatea să elaborăm o viziune consolidată asupra viitorului academiilor.

Articolul precedentÎn actuala ecuație politică, Ceban pleacă în cursa electorală de pe poziții privilegiate
Articolul următorSUA, China și Rusia se bat la cuțite pentru compania ucraineană strategică Motor Sich

Postari relevante:

  • calmic
    INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine
  • moldelectrica
    În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu

Caută

CATEGORII

  • Actual (5.810)
  • Bloguri (337)
  • Breaking (1.345)
  • Economie (429)
  • Geopolitică (471)
  • Important (7.524)
  • Internațional (147)
  • Justiție (182)
  • Politică (4.012)
  • Social (836)
  • Uncategorized @ro (21)

Articole recente

  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026
  • Premierul: Echipele Moldelectrica intervin în regim continuu pentru remedierea situației 31 ianuarie 2026
  • Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Christopher Smith 30 ianuarie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • INTERVIU// Octavian Calmîc: Pentru noi este important ca acei care apelează la serviciile noastre să prospere, deoarece acesta e şi un indicator că ne facem lucrul bine 31 ianuarie 2026
  • În prezent, toate echipele de dispecerat ale Î.S. Moldelectrica, inclusiv Dispeceratul Național, activează în regim continuu 31 ianuarie 2026
  • Procesul de realimentare cu energie electrică se află într-o fază avansată 31 ianuarie 2026

Arhiva

  • 2026 (336)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate