• ro
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
31 octombrie 2019 În Important, Social

Cât trebuie să coste transportul public?

troleibuze-1140x500

Stanislav Ghilețchi

Stabilirea costului călătoriei cu transportul public și identificarea resurselor financiare pentru modernizarea și dezvoltarea acestuia reprezintă o provocare pentru autoritățile publice locale din cauza faptului că trebuie împăcate două obiective conflictuale. Pe de o parte, costul serviciilor de transport trebuie să fie suficient astfel încât să fie asigurată o bună funcționare a întreprinderilor și acoperite investițiile necesare pentru procurarea unităților de transport. Pe de altă parte, costul călătoriei trebuie să fie rezonabil pentru a fi accesibil unui număr cât mai mare de locuitori.

La ședința operativă a serviciilor Primăriei din 9 septembrie 2019, directorul Întreprinderii Municipale Parcul Urban de Autobuze a declarat că prețul real de transportare al unui călător în municipiul Chișinău este de 10,51 MDL.

În acest context, apar mai multe întrebări: cum ar trebui să fie stabilit costul pentru un bilet de călătorie? Ar trebui pasagerii să achite costul real de călătorie? În ce măsură costul trebuie să fie subvenționat de către autoritățile locale din contul bugetului municipiului Chișinău?

Întreaga Notă Analitică – aici.

Articolul precedentCinci povești care merită dezgropate de Halloween
Articolul următorNăstase nici n-a observat cît de rapid s-a transformat în Plahotniuc!

Postari relevante:

  • mandate de deputat
    Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare și a validat mandatele deputaților aleși
  • IMG_9227
    Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor

Caută

CATEGORII

  • Actual (4.444)
  • Bloguri (316)
  • Breaking (1.321)
  • Economie (407)
  • Geopolitică (339)
  • Important (6.147)
  • Internațional (147)
  • Justiție (138)
  • Politică (2.985)
  • Social (568)
  • Uncategorized @ro (10)

Articole recente

  • Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare și a validat mandatele deputaților aleși 16 octombrie 2025
  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025
  • Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent 16 octombrie 2025
  • Opinie: Graba cu care președintele PAS a anunțat numele candidatului la șefia Guvernului e una care pune presiune pe doamna Sandu 16 octombrie 2025
  • Anca Dragu, în discuții cu directorul Departamentului European al FMI 16 octombrie 2025

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare și a validat mandatele deputaților aleși 16 octombrie 2025
  • Cristina Gherasimov, în discuții cu oficiali europeni despre prioritățile Republicii Moldova în viitor 16 octombrie 2025
  • Cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, în atenția Ambasadei SUA. Irina Vlah: Ne aflăm într-o situație fără precedent 16 octombrie 2025

Arhiva

  • 2025 (3052)
    • octombrie (180)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate