Pentru luna februarie, SA Energocom a semnat două noi contracte bilaterale și a mărit cantitatea ce urmează a fi achiziționată în acest format. De la centrala nucleară de la Cernavodă urmează a fi procurați 110 MW bandă (24/ 24 ore), cu 10 MW bandă mai mult față de luna ianuarie. De asemenea, a fost semnat […]
(COMENTARIU) Garanţiile de securitate pentru Ucraina şi referendumul în problema neutralităţii Republicii Moldova
În ultima perioadă, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este posibila încheiere a războiului din Ucraina ca urmare a determinării clare pe care o are în acest sens noul Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Scenarii în acest sens sunt vehiculate mai multe – de la un acord de încetare […]
Prim-ministrul Dorin Recean și investitorii străini au discutat despre situația actuală din economie și sectorul energetic
Premierul Dorin Recean a avut, astăzi, o întrevedere cu membrii celor mai mari asociații de afaceri cu capital străin în Republica Moldova – Asociația Businessului European, Asociaţia Investitorilor Străini, Camera de Comerţ Americană din Moldova. Interlocutorii au discutat despre situația actuală din domeniul energetic și din economie și ce măsuri trebuie să întreprindă Guvernul pentru […]
Autoritățile vor realiza schimb de date cu alte țări pentru a verifica declarațiile de avere
Autoritățile din țara noastră vor realiza schimb de date cu alte țări pentru a verifica declarațiile de avere. Parlamentul a ratificat în prima lectură Tratatul internațional privind schimbul de date în scopul verificării declarațiilor de avere. Implementarea Tratatului va institui un mecanism legal care va permite autorităților de integritate să realizeze schimburi de date la nivel internațional […]
ro
ru