Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a venit cu un apel către cetățeni. Ea spune că, „țara noastră, Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa ca stat independent”, dar și că „în aceste vremuri grele, avem o singură soluţie – să fim uniţi, să ne susţinem reciproc şi să […]
Reuniune QUINT la Chișinău: R. Moldova, România, Ucraina, UE și SUA își consolidează eforturile pentru modernizarea coridoarelor strategice din regiunea Dunării
Reuniunea ministerială de nivel înalt în format QUINT a întrunit ieri la Chișinău reprezentanți ai Republicii Moldova, României, Ucrainei, SUA și ai UE pentru a discuta despre prioritățile comune în dezvoltarea infrastructurii de transport și a coridoarelor strategice care conectează regiunea Dunării. Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a deschis reuniunea, subliniind importanța […]
Consiliul Suprem de Securitate are o nouă componență
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la începutul celui de-al doilea mandat, a semnat un decret cu privire la noua componență a Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Purtătorul de cuvânt al președintelui, Igor Zaharov a venit cu unele precizări în privința decretului. „Componența Consiliului Suprem de Securitate a fost revizuită pentru a asigura o structură mai […]
Programul guvernamental de încurajare a investițiilor „373”: 3,5 miliarde de lei, investite în economia națională
Peste 3,5 miliarde de lei au fost investite în economia națională de către cei 570 de beneficiari ai Programului guvernamental „373”. Circa 2,4 miliarde de lei de aceasta sumă constituie valoarea creditelor cu compensare a dobânzii oferite de către stat pentru realizarea celor 750 de proiecte investiționale. Investițiile susțin dezvoltarea companiilor în care sunt angajate […]
ro
ru