Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), spune că “criza de energie vine peste noi. Deși se știa din primăvară, guvernul a aflat despre criza iminentă numai după ce și-a demis ministrul. Și directorul de la Energocom. Si pe alți consilieri sfătoși”. “Soluții nu-s, dar țineți-va bine. Urmează valul deconectărilor. Scumpirile. Nemulțumirile. Cei […]
PSDE și PSD din Croația vor semna un acord de colaborare
Prim-vicepreședintele PSDE, Ion Sula, a participat la Zagreb, la evenimentul de totalizare a primului tur al alegerilor prezidențiale din Croația. Potrivit rezultatelor scrutinului, președintele în exercițiu al Croației, Zoran Milanović, care este susținut de Partidul Social Democrat Croat, a obținut cel mai mare număr de sufragii – 49,1%. Ion Sula l-a felicitat pe președintele Zoran […]
Marja maximă aplicată pentru creditele Prima Casă rămâne de 3% în 2025
Mărimea marjei maxime, pe care creditorii o pot aplica pe parcursul anului 2025 pentru creditele garantate de stat în cadrul Programului „Prima Casă” va rămâne în mărime de până la 3% anual. Proiectul de hotărâre, elaborat de Ministerul Finanțelor, în acest sens, a fost aprobat astăzi de Guvern. Marja de 3% anual va permite băncilor participante la […]
Federațiile sportive cu rezultate la Jocurile Olimpice, Paralimpice și Mondiale vor beneficia de finanțare suplimentară pentru următorii 4 ani
Participarea federațiilor sportive la competiții internaționale majore, precum Jocurile Olimpice, Paralimpice sau Mondiale, va fi remunerată financiar, anual, pentru o perioadă de 4 ani. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, o hotărâre în acest sens. Astfel, fiecare federație care a avut sportivi la ultima ediție a Jocurilor Olimpice sau Paralimpice va fi remunerată cu 200 de mii […]
ro
ru