„Chișinăul transformă Găgăuzia într-un focar periculos de destabilizare. Dacă părțile nu vor reveni urgent la un dialog normal, prețul acestei greșeli va fi prea mare pentru întreaga Moldovă. Ministerul Justiției trebuie să-și retragă solicitarea adresată Curții Constituționale și să renunțe la încercările de a anula prevederile Legii privind autonomia găgăuză” – susține Irina Vlah, liderul Partidului […]
Astăzi vor fi deschise negocierile tehnice privind aderarea la UE pe trei grupuri de capitole
Republica Moldova va deschide astăzi negocierile tehnice privind aderarea la Uniunea Europeană pe trei grupuri de capitole. Cristina Gherasimov, vicepremierul pentru Integrare Europeană, a spus că, cu această ocazie, participă la Bruxelles la ședință cu miniștrii pentru afaceri europene ai statelor UE. „Este o nouă etapă în procesul nostru de negocieri”, a subliniat ea.
Un angajat al ASP a fost deferit justiției pentru trafic de influență și corupere pasivă
Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care un angajat din cadrul Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din mun. Bălți (în continuare – S.Î.T.C.C.A. Bălți) a Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” este învinuit de comiterea infracțiunilor de […]
Ambasadorul agreat al Federației Ruse – convocat la MAE
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova pentru a-i transmite nota de protest al autorităților moldovenești în legătură cu atacul Federației Ruse asupra Complexului Hidroenergetic „Novodnestrovsk” din Ucraina, din 7 martie 2026. Republica Moldova condamnă ferm acest atac, care a provocat scurgeri de produse petroliere […]
ro
ru