• ro
  • ru
site logo
  • Geopolitică
  • Politică
  • Economie
  • Social
  • Justiție
  • Bloguri
  • Internațional
1_464
5 februarie 2026 În Actual, Important, Politică

S-au făcut primii pași concreți în negocierile pe Clusterul 1 – Valori fundamentale

Săptămâna aceasta au avut loc primele ședințe din cadrul negocierilor tehnice pe marginea Clusterului 1, un moment important în parcursul Republicii Moldova spre aderarea la Uniunea Europeană. „Împreună cu colegii din Comisia Europeană, am discutat ce avem de făcut pentru a realiza reforme prioritate în cadrul Capitolelor 23 și 24, care vizează statul de drept, […]

Citeste mai mult 0
man
5 februarie 2026 În Actual, Important, Politică

MAN cere audierea prim-ministrului și se alătură opoziției pentru moțiunea de cenzură

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) cere astăzi audierea prim-ministrului în plenul Parlamentului și va semna moțiunea de cenzură împotriva ministrului energiei, alături de partidele de opoziție. „Considerăm că toate partidele parlamentare și extraparlamentare trebuie să-și consolideze eforturile pentru a obține dreptate pentru oameni. Insistăm: – micșorarea substanțială a tarifelor; – aplicarea retroactivă a tarifelor micșorate; – recalcularea […]

Citeste mai mult 0
MAI
5 februarie 2026 În Actual, Important, Politică

Republica Moldova, solidară cu Ucraina: Un lot de asistență umanitară va fi transmis poporului ucrainean, care luptă pentru pacea întregului continent european

Republica Moldova va acorda asistență umanitară Ucrainei, în contextul atacurilor constante asupra infrastructurii critice, condițiilor meteorologice nefavorabile, dar și în semn de solidaritate și recunoștință pentru apărarea întregului continent european împotriva agresiunii Federației Ruse de aproape 4 ani.   Loturile de asistență umanitară includ mai multe bunuri materiale din domeniul energetic – generatoare, transformatoare, conductoare și […]

Citeste mai mult 0
signal-2026-02-05-094810
5 februarie 2026 În Actual, Important, Politică

Ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys, va efectua o vizită de lucru la Chișinău

Ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys, va efectua vineri, 6 februarie 2026, o vizită de lucru în Republica Moldova. Vizita are drept obiectiv consolidarea relațiilor bilaterale moldo-lituaniene, aprofundarea dialogului politic și reafirmarea sprijinului Republicii Lituania pentru parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv în contextul evoluțiilor regionale și de securitate. În cadrul vizitei, oficialul […]

Citeste mai mult 0

Navigare în articole

Mai noi 1 … 1.031 1.032 1.033 1.034 1.035 … 2.932 Mai vechi

Caută

CATEGORII

  • Actual (9.972)
  • Bloguri (409)
  • Breaking (1.378)
  • Economie (486)
  • Geopolitică (872)
  • Important (11.730)
  • Internațional (147)
  • Justiție (311)
  • Politică (7.344)
  • Social (1.811)
  • Uncategorized @ro (35)

Articole recente

  • Peste 500 de participanți la consultările publice pentru Ghidul „Primele 72 de ore” 23 octombrie 2026
  • ANRE, despre solicitarea „Energocom” privind ajustarea prețurilor la energia electrică 23 octombrie 2026
  • PNM se pronunță împotriva „noilor poveri fiscale 2027” 23 octombrie 2026
  • Maia Sandu – întâmpinată la Palatul Sándor din Budapesta 23 octombrie 2026
  • Alegeri în Găgăuzia. Un partid a fost sancționat de CEC 23 octombrie 2026

Despre proiect

www.coment.md este un proiect nou pe piața media din Republica Moldova, care și-a propus să adune opiniile și comentariile analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor, la un loc și, de asemenea, să publice, constant, propriile analize în privința subiectelor de actualitate.

Ultimele articole

  • Peste 500 de participanți la consultările publice pentru Ghidul „Primele 72 de ore” 23 octombrie 2026
  • ANRE, despre solicitarea „Energocom” privind ajustarea prețurilor la energia electrică 23 octombrie 2026
  • PNM se pronunță împotriva „noilor poveri fiscale 2027” 23 octombrie 2026

Arhiva

  • 2026 (4546)
    • octombrie (360)
    • septembrie (485)
    • august (400)
    • iulie (562)
    • iunie (502)
    • mai (483)
    • aprilie (435)
    • martie (544)
    • februarie (439)
    • ianuarie (336)
  • 2025 (4101)
    • decembrie (440)
    • noiembrie (426)
    • octombrie (363)
    • septembrie (531)
    • august (456)
    • iulie (401)
    • iunie (359)
    • mai (330)
    • aprilie (244)
    • martie (188)
    • februarie (178)
    • ianuarie (185)
  • 2024 (1147)
    • decembrie (216)
    • noiembrie (149)
    • octombrie (90)
    • septembrie (105)
    • august (62)
    • iulie (82)
    • iunie (84)
    • mai (92)
    • aprilie (102)
    • martie (95)
    • februarie (43)
    • ianuarie (27)
  • 2023 (353)
    • decembrie (27)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (74)
    • septembrie (49)
    • august (44)
    • iulie (23)
    • iunie (8)
    • mai (10)
    • aprilie (21)
    • martie (24)
    • februarie (15)
    • ianuarie (16)
  • 2022 (251)
    • decembrie (26)
    • noiembrie (31)
    • octombrie (12)
    • septembrie (18)
    • august (19)
    • iulie (22)
    • iunie (19)
    • mai (29)
    • aprilie (27)
    • martie (16)
    • februarie (17)
    • ianuarie (15)
  • 2021 (407)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (37)
    • octombrie (26)
    • septembrie (25)
    • august (29)
    • iulie (47)
    • iunie (51)
    • mai (40)
    • aprilie (34)
    • martie (31)
    • februarie (42)
    • ianuarie (30)
  • 2020 (282)
    • decembrie (15)
    • noiembrie (25)
    • octombrie (27)
    • septembrie (19)
    • august (22)
    • iulie (23)
    • iunie (25)
    • mai (26)
    • aprilie (25)
    • martie (31)
    • februarie (21)
    • ianuarie (23)
  • 2019 (479)
    • decembrie (25)
    • noiembrie (57)
    • octombrie (30)
    • septembrie (42)
    • august (30)
    • iulie (43)
    • iunie (46)
    • mai (44)
    • aprilie (55)
    • martie (39)
    • februarie (30)
    • ianuarie (38)
  • 2018 (245)
    • decembrie (39)
    • noiembrie (42)
    • octombrie (47)
    • septembrie (43)
    • august (39)
    • iulie (30)
    • iunie (3)
    • mai (1)
    • aprilie (1)

Facebook

Coment.md
Coment.md © Copyright 2018 | Toate Drepturile Rezervate