Biroul pentru integrare europeană a organizat discuții publice privind pozițiile de negociere pentru capitolele incluse în Clusterul 1 „Valori fundamentale”. Acestea vizează domenii precum statul de drept, justiția, reforma administrației publice și funcționarea instituțiilor democratice. „Cluster-ul „Valori Fundamentale” este grupul de capitole cu care deschidem negocierile și ultimul pe care-l închidem. De progresul înregistrat pe […]
VIDEO// Irina Vlah: Întâlnirea cu locuitorii din Leova a demonstrat încă o dată cât de obosiți sunt oamenii de promisiunile goale ale guvernării și cât de mult își doresc schimbări reale
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, a continuat vizitele în teritoriu și cea mai recentă oprire a sa a fost la Leova, unde a discutat cu cetățenii despre situația actuală din țară, dar și despre soluțiile formațiunii pentru problemele existente. Politiciana a spus că, în cadrul întâlnirilor cu cetățenii, vede cum crește sprijinul pentru […]
Vasile Coșneanu: Majoritatea ţărilor în care există condiţii climaterice prielnice pentru creşterea tutunului subvenţionează această ramură, numai Moldova – nu
Vasile Coşneanu, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Tutun Moldova”, în cadrul unui interviu pentru www.provincial.md, afirmă că „ramura de cultivare a tutunului poate redeveni din nou un pilon de bază al economiei naţionale, care poate asigura circa 40 mii noi locuri de muncă pe termen scurt şi mediu, iar PIB-ul ţării poate creşte în fiecare an cu câte […]
Republica Moldova, reprezentată de opt producători ecologici la cea mai mare expoziție a produselor ecologice, BIOFACH 2025
Opt producători de produse ecologice din Republica Moldova, sub egida Asociației MOVCA, au participat cu stand de țară la una dintre cele mai mari expoziții internaționale dedicate producției ecologice, BIOFACH 2025, la Nürnberg, Germania. Evenimentul, recunoscut drept unul dintre cele mai importante din sectorul producției ecologice din Europa, a reunit producători, distribuitori și experți din […]
ro
ru