Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova (FSF) anunță că va organiza începând cu luna februarie curent manifestații și greve în fața Parlamentului, Guvernului, Președinției, precum și în toate cele 8 noduri feroviare din țara, pentru a cere o soluționare imediată a problemei restanțelor la salarii, care au ajuns în 2024 la peste 190 de […]
Curtea Constituțională a declarat inadmisibile 94 de sezări privind coruperea electorală pasivă
Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM), printr-o hotărâre, a declarat inadmisibile 94 de sesizări privind excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi din articolul 471 din Codul contravențional (coruperea electorală pasivă). Sesizările au fost depuse în perioada 11 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025. Curtea a notat că votul secret şi liber exprimat al alegătorilor constituie elementul de […]
Prima vizită în Republica Moldova a unui președinte de parlament sloven. Igor Grosu: „Vom reuși să aducem o dinamică și mai mare în relațiile cu Slovenia”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Președinta Adunării Naționale a Republicii Slovenia, Urška Klakočar Zupančič, aflată în vizită în Republica Moldova. Este prima vizită în țara noastră a unui președinte de parlament al Sloveniei în cei 32 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-slovene. În cadrul discuțiilor, șeful legislativului a menționat […]
CUB are soluții pentru a elimina abuzul de resurse administrative în alegeri
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) propune soluții pentru eliminarea abuzului resurselor administrative în alegeri. Partidul a remarcat că au trecut 70 de zile de la prezentarea publică a unui Proiect de lege privind înăsprirea pedepselor pentru folosirea resurselor administrative în alegerile din Republica Moldova – proiect ce aduce soluții concrete și propune modificări esențiale ale […]
ro
ru