Cinci universități din Republica Moldova au fost acreditate la nivel european, fapt care permite recunoașterea și compatibilizarea diplomelor eliberate de acestea în țările Uniunii Europene. Acreditarea a fost făcută de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), fiind precedată de autoevaluarea și evaluarea calității instituțiilor. Pregătirea pentru acest proces a durat mai […]
Sondajele de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor, efectuate în perioada electorală, vor fi autorizate de către CEC
Sondajele de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor, efectuate în perioada electorală, trebuie să obțină o autorizare din partea Comisiei Electorale Centrale (CEC). În acest fel, persoanele juridice de cercetare/sondare și/sau asociațiile obștești de profil înregistrate în Republica Moldova vor depune la Comisie o cerere care va conține: 1) denumirea, datele de contact ale organizației […]
De ce inflația scade, dar noi nu simțit această scădere?
Veaceslav Ioniță În ultimele luni în Moldova se înregistrează o scădere rapidă a ratei inflației. În octombrie 2022 inflația anuală a ajuns la 34,6%, maxima din ultimii 23 ani, iar în iulie 2023 a coborât până la 10,7%. În toamnă vom ajunge la o inflație de o singură cifră, sau mai popular spus o inflație […]
Natalia Parasca: Prin refuzul indexării integrale a pensiilor, PAS a înșelat din nou pensionarii
Republica Moldova are suficiente fonduri în buget pentru indexarea integrală a pensiilor, dar partidul de guvernământ preferă să le cheltuiască în alte scopuri. Această opinie a fost exprimată pe rețelele de socializare de către Natalia Parasca, președintele interimar al partidului „Renaștere”. Politiciana a spus că, potrivit legii, indexarea pensiilor ar trebui să acopere valoarea inflației […]
ro
ru