Dmitri Torner, lider al Partidului „Noua Opțiune Istorică” a constatat că „reformele cu pronunţat caracter social tot timpul au fost periculoase pentru cei care le implementează. Aceasta pentru că, de regulă, ele implică consecinţe extrem de negative, iar reacţia populaţiei este una pe măsură”. Potrivit spuselor sale, în Republica Moldova avem suficiente exemple care arată […]
Igor Dodon: Protestele în masă sunt inevitabile, iar PSRM va începe pregătirile în viitorul apropiat
Președintele PSRM, Igor Dodon, anunță că formațiunea va începe, în viitorul apropiat, pregătirile pentru proteste în masă, pe fondul nemulțumirii tot mai mari a cetățenilor față de politicile actualei guvernări. „Despre „prioritățile” Maiei Sandu: oamenii nu știu cum vor supraviețui acestei ierni, iar PAS creează în Parlament, la comanda lui Soros, un grup „pentru înlăturarea […]
Parlamentul se întrunește astăzi în ședință
Parlamentul se întrunește astăzi în ședință, începând cu ora 13:00. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat suplimentul la ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 17-18 septembrie. Au fost propuse spre examinare patru proiecte de lege care vizează armonizarea legislației naționale cu standardele UE. Inițiativele legislative se referă la cooperarea polițienească internațională, precum și […]
Vasile Tofan, la 35 de ani ai BNM: O bancă centrală puternică, profesionistă și independentă este esențială pentru o economie modernă
Prim-ministrul Vasile Tofan a participat la evenimentul aniversar „Banca Națională a Moldovei la 35 de ani: stabilitate, inovație și încredere”. Șeful Executivului a felicitat echipa Băncii Naționale, precum și profesioniștii din sectorul financiar-bancar, și a apreciat rolul instituției în consolidarea sistemului financiar, asigurarea stabilității monetare și dezvoltarea economiei Republicii Moldova. „Într-o economie modernă, puține instituții […]
ro
ru